Regizorul Cristian Mungiu, un obişnuit pe Croazetă, care şi-a prezentat la Festivalul de Film de la Cannes toate filmele, de la "Occident" (2002), primind toate onorurile şi toate recompensele: Palme d'or pentru "4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile" în 2007, premiul pentru scenariu, în plus un dublu premiu de interpretare feminină pentru "După dealuri" (2012), premiul pentru regie cu "Bacalaureat" în 2016, a acordat un interviu rubricii "AutoConfidences" a revistei Paris Match, mărturisind că marele premiu al festivalului i-a schimbat viaţa.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Membru al juriului competiţiei oficiale din 2013, alături de Steven Spielberg şi Nicole Kidman, Cristian Mungiu revine anul acesta la Cannes în calitate de coordonator al Fabrique Cinema a Institutului francez, program care sărbătoreşte cei 10 ani de existenţă, şi care ajută tinerii regizori din ţări emergente din Sud să îşi finalizeze proiectele. 

Pasionant şi pasionat, Cristian Mungiu lucrează în prezent la proiectul unui serial de televiziune pentru HBO, însă rămâne fidel sistemului european care a permis autorilor Noului Val românesc să ajungă în festivaluri şi să cucerească publicul larg din afara ţării sale, scriu jurnaliştii de la Paris Match.  

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

"Acest loc (Cannes, n.r) mă face să mă simt foarte bine", se confesează Cristian Mungiu pentru Paris Match. "Am avut această şansă ca toate filmele pe care le-am regizat să fie prezentate aici, în diferite competiţii. Când am venit prima dată, m-am întrebat dacă voi reveni vreodată? Acum cred că sunt a şaptea, a opta oară. Îmi place atmosfera, iar prima zi este întotdeauna cea mai frumoasă pentru mine: oamenii vorbesc doar despre cinema pe străzi". 

Cea mai pregnantă amintire a regizorului român de la Festivalul de la Cannes este "Palme D'Or pentru că datorită lui sunt acum în această maşină (interviul are loc în timpul unei plimbări într-un automobil, n.r), mi-a schimbat viaţa profesională pentru totdeauna, dintr-odată, pentru că toată atenţia este îndreptată asupra ta pentru că ai premiul pentru o perioadă. Pe lângă asta, există întâlnirile excepţionale pe care le ai, cu fanii care îţi cer câte ceva, cu oamenii care au văzut filmul tău, este foarte simpatic", mărturiseşte Mungiu. 

Întrebat despre experienţa ca jurat, în 2013, alături de Steven Spielberg, Cristian Mungiu a precizat că au vorbit cu mult respect despre filme, a fost anul în care Abdellatif Kechiche a câştigat, "vă pot spune că a fost unanimitate la vot în juriu". "La Cannes nu judeci filmele din competiţie în funcţie de toate filmele din istoria cinematografiei, ci dintre cele 21 de producţii pe care le-ai văzut. Pentru noi, prospeţimea acelor filme era ceea ce căutam". 

Cristian Mungiu i-a sfătuit pe regizorii debutanţi să nu ia decizii deja verificate. "Nu aşa devii un mare regizor. Trebuie să cauţi. Găseşti uneori lucruri la care nu te aşteptai", spune el, afirmând că se află la Cannes pentru a întâlni tineri regizori plini de energie pentru a înţelege care este direcţia cinematografiei". "Oamenii nu înţeleg cinema-ul la fel ca mine, ca noi, regizorii, aşa că trebuie să înţeleg în ce direcţie ne îndreptăm". 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.