Ceremonia prin care Muzeul Naţional de Istorie a României primea diploma şi medalia de acordare a Premiului Nobel cu care a fost distins profesorul doctor George Emil Palade în 1974 care urma să aibă loc marţi va fi amânată, anunţă MNIR.
"Decizia a fost cauzată de problemele tehnice (o pană majoră de electricitate), apărute pe Aeroportul Internaţional Hartsfield-Jackson din Atlanta (Georgia, SUA), de unde urma să se îmbarce domnul Prof. dr. Philip Palade către Bucuresti, fapt ce a dus la anularea zborului şi la grave perturbări ale traficului aerian desfăşurat între SUA şi Europa. Acest fapt face imposibilă stabilirea, în acest moment, a datei sosirii domnului Philip Palade în România", se arată în comunicatul MNIR.
Însemnele Premiului Nobel aparţinând prof. dr. George Emil Palade, primul român care a primit această importantă distincţie, vor intra în patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a României şi vor fi expuse în Sala Tezaurului Istoric, în cadrul unui eveniment care va avea loc la o dată ulterioară.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Omul de ştiinţă George Emil Palade s-a născut în Iaşi, la 19 noiembrie 1912. În 1930 a devenit student al Facultăţii de Medicină a Universităţii din Bucureşti, iar în 1940 a obţinut titlul de doctor în medicină. Între anii 1942 - 1945 a servit în Corpul Medical al Armatei Române, iar în 1946 a devenit cercetător la Universitatea Rockefeller din New York. În 1961 a fost ales membru al Academiei de Ştiinte a SUA şi a fost cercetător la Universitatea Yale şi Universitatea din San Diego.
George Emil Palade a primit Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină în 1974, împreună cu Albert Claude şi Christian de Duve "pentru descoperiri privind organizarea funcţională a celulei ce au avut un rol esenţial în dezvoltarea biologiei celulare moderne".
Doctorul a fost ales membru de onoare al Academiei Române în anul 1975. În 1986, a primit de la preşedintele SUA, Ronald Reagan, Medalia Naţională pentru Ştiinţă. În 1989 a fost ales membru de onoare al Academiei Româno-Americane de Arte şi Ştiinţe. În 2007 a fost decorat cu Ordinul naţional "Steaua României" în grad de Colan.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.