Carmen Mihaiu, care asigura din luna ianuarie interimatul la conducerea Bibliotecii Naţionale a României (BNaR), este noul manager deplin al instituţiei din subordinea Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale.
Secretariatul comisiei de concurs a anunţat marţi rezultatul final al concursului de proiecte de management organizat pentru Biblioteca Naţională a României de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale.
Dintre cei cinci candidaţi, între care şi Octavian Gordon, care a asigurat interimatul în urmă cu trei ani, ea a fost singura care a primit notă de trecere după prima etapă a concursului, analiza proiectelor: 8,12. În urma celei de-a doua etape de concurs, prezentarea proiectului, a fost notată cu 8,24, astfel că media a fost de 8,18.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Pentru a fi declarat câştigător, notele şi media obţinute de candidat trebuie să fie de peste 7.
Este pentru prima dată în ultimul deceniu când BNaR are un director în urma concursului de proiecte de management. Timp de şase ani, interimatul a fost asigurat de Elena Tîrziman, care a fost şi ultimul manager în funcţie în urma unui concurs (câştigat în 2007), şi Claudia Şerbănuţă. Din 2016 până în prezent, mai multe persoane au asigurat, fiecare pentru câteva luni, interimatul.
Biblioteca Naţională a României a fost înfiinţată în 1955 sub numele Biblioteca Centrală de Stat. La începutul lunii ianuarie 1990, Biblioteca Centrală de Stat a devenit Biblioteca Naţională a României, iar după aderarea României în Uniunea Europeană aceasta îşi dezvoltă funcţiile implicându-se activ în proiecte naţionale şi internaţionale, precum TELplus, Manuscriptorium şi Rediscover.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.