Filmele difuzate în cinematografe trebuie subtitrate sau dublate şi în limba minorităţilor naţionale din România, atunci când sunt traduse sau dublate în limba română, prevede un amendament propus de UDMR şi adoptat miercuri în Comisia de cultură din Camera Deputaţilor. Propunerea a fost inclusă în proiectul de lege privind adoptarea Ordonanţei de urgenţă nr. 67/2017, prin care se modifică Legea Cinematografiei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

La articolul 60, după alin. (2) din OG nr. 39/2005 se introduce un nou alineat, alin. (3), care specifică: ”Exploatarea prin proiecţie publică a filmelor cinematografice ori a videogramelor se poate realiza numai dacă acestea sunt traduse ori dublate în limba română, cu excepţia cazurilor în care proiecţia publică se realizează în aceeaşi perioadă, atât în limba română, cât şi în limba unei minorităţi naţionale” 

Grupul parlamentar UDMR şi-a motivat propunerea afirmând că "într-o zonă în cadrul căreia o limbă regională sau minoritară este folosită de către locuitorii ei, ar fi necesar şi util să vizualizeze filme şi în limba minorităţii naţionale pentru dezvoltarea şi păstrarea identităţi lor etnice şi culturale". 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Potrivit Constituţiei, ”statul garantează pentru minorităţile naţionale dreptul la păstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice”.

"Astfel, minorităţile ar putea avea posibilitatea să beneficieze atât de filme cât şi de videograme subtitrate şi/sau dublate, care vor fi proiectate public în cinematografe în limba minorităţilor respective, prezente pe teritoriul României", au explicat cei de la UDMR introducerea acestui amendament. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.