Institutul Cultural Român anunţă lansarea ediţiei din 2024 a Programului Cantemir, program de finanţare pentru proiecte culturale destinate mediului internaţional. ICR va acorda finanţare nerambursabilă pentru iniţiative culturale din domeniile arte vizuale (arte plastice, arte decorative, ştiinţă/cercetare şi arhitectură, design, noile media, fotografie, performance) şi artele spectacolului (teatru, muzică, dans). Evenimentele asociate proiectelor finanţate vor fi organizate exclusiv în afara ţării, în intervalul 1 mai - 1 octombrie 2024. Termenul limită pentru depunerea proiectelor destinate publicului din străinătate este 14 februarie.
„Consecvent cu Strategia ICR adoptată în anul 2022 şi cu promisiunea făcută la relansarea în 2023 a Programului Cantemir, aceea de a fi un partener predictibil, Institutul Cultural Român lansează, la început de an, sesiunea 2024 a programului său de finanţare consacrat proiectelor culturale care se desfăşoară în străinătate. Beneficiarii pot depune aplicaţii începând cu 15 ianuarie 2024, Ziua Culturii Naţionale, pentru proiecte care se vor desfăşura în perioada 1 mai – 1 octombrie 2024. Tema generală sub care se vor desfăşura proiectele care urmează a fi selectate anul acesta este Libertate”, a declarat Liviu Jicman, preşedintele ICR.
Bugetul alocat în 2024 sesiunii de selecţie din cadrul Programului Cantemir este de 2.200.000 lei, împărţit în mod egal între cele două domenii – Arte vizuale şi Artele spectacolului. Suma maximă care poate fi acordată unui proiect cultural este de 100.000 lei.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Operatorii culturali sunt invitaţi să depună solicitările de finanţare în perioada 15 ianuarie – 14 februarie 2024. La sesiunea de selecţie poate participa orice persoană fizică autorizată, întreprindere individuală, întreprindere familială sau persoană juridică de drept public ori privat, din România sau de pe teritoriul Uniunii Europene, care are calitatea de operator cultural, nu are datorii la bugetul de stat sau la bugetul local şi şi-a respectat obligaţiile asumate prin contractele de finanţare nerambursabilă anterioare. Documentele necesare înscrierii, incluse în regulamentul Programului, vor fi completate şi transmise la adresa programulcantemir@icr.ro într-un singur PDF (max 10MB), până la 14 februarie 2024, ora 23:59 (GMT+2).
Pentru fiecare arie, proiectele vor fi jurizate de câte o comisie de selecţie alcătuită din trei membri, desemnaţi de Institutul Cultural Român în urma unui apel public – doi evaluatori independenţi şi un reprezentant al instituţiei finanţatoare. Evaluatorii independenţi interesaţi să facă parte din comisia de selecţie îşi pot depune candidatura în perioada 15 ianuarie - 08 februarie 2024, la adresa de email evaluare@icr.ro.
Pentru a fi eligibil, un proiect cultural trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să se desfăşoare în intervalul 1 mai - 1 octombrie 2024, după semnarea contractelor de finanţare; să se deruleze în parteneriat cu cel puţin o organizaţie culturală din ţara de desfăşurare; să nu beneficieze de alte surse de finanţare oferite de Institutul Cultural Român (inclusiv prin reprezentanţele sale din străinătate); să nu beneficieze de cofinanţare din altefonduri publice care aplică scheme de minimis/de ajutor de stat; să se adreseze publicului din străinătate.
În contextul marcării a 35 de ani de la Revoluţia din 1989, tema specifică a Programului Cantemir 2024 este "Libertate".
Programul Cantemir vizează excelenţa artistică, originalitatea, încurajarea fuziunii formelor artistice inovatoare şi experimentale; dimensiunea europeană, cooperarea/coproducţiile internaţionale; contribuţia la creşterea vizibilităţii culturii române şi a interesului pentru aceasta pe pieţele culturale internaţionale, prin facilitarea accesului la creaţii româneşti reprezentative; atragerea publicului prin valoarea şi relevanţa culturală/artistică a proiectului; susţinerea parteneriatelor dintre operatorii culturali români şi străini, pe de-o parte, şi organizaţiile culturale internaţionale, pe de altă parte; reliefarea unor teme culturale de actualitate, specifice anului cultural 2024 (ex. marcarea a 35 de ani de la Revoluţia din 1989). Proiectele realizate în parteneriat cu ICR nu sunt eligibile, acestea făcând obiectul altor programe şi priorităţi ale ICR.
Toate detaliile despre etapele de selecţie, modalitatea de finanţare şi termenele de depunere a proiectelor se regăsesc în Regulamentul Programului CANTEMIR 2024: www.icr.ro/program-cantemir-2024
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.