Artişti nominalizaţi la premiile Grammy, senzaţii noi ale jazzului britanic, orchestre, trupe şi muzicieni din America, Germania, Finlanda, Austria, România şi Franţa vin la Bucureşti pentru o nouă ediţie Bucharest Jazz Festival. Organizat în perioada 7-10 septembrie, evenimentul aduce, pe de o parte, trei zile de concerte live la Combinatul Fondului Plastic (8-10 septembrie) şi un preview special de concerte cu acces gratuit în prima zi de festival, pe 7 septembrie, la ARCUB - Hanul Gabroveni.
Bucharest Jazz Festival este un proiect organizat de Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti.
Noul curator al festivalului este Ana-Cristina Leonte, o voce importantă a jazzului românesc, compozitor şi lider de trupă, absolventă a secţiei conduse de pianistul şi profesorul universitar Mircea Tiberian, din cadrul Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti. A cântat alături de numeroşi muzicieni de jazz, dar colaborează şi cu artişti din diferite sfere muzicale, precum Electric Brother, trupa Kumm şi Akim Hash. A câştigat numeroase premii la competiţiile de jazz, cum ar fi titlul pentru Cel mai bun solist vocal, în cadrul Concursului Internaţional Johnny Răducanu (2015), Best Vocal Performance Award la Sibiu Jazz Festival (2013) şi premiul pentru Cea mai bună trupă de jazz, alături de pianistul Albert Tajti şi basistul Michael Acker, la Târgu-Mureş (2012).
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Festivalul de la Bucureşti ia startul în acest an pe 7 septembrie cu o seară specială de concerte cu acces liber la ARCUB – Hanul Gabroveni. Până pe 10 septembrie, Bucharest Jazz Festival va continua cu alte trei zile de concerte live şi jam sessions la Combinatul Fondului Plastic.
Programul festivalului începe joi, 7 septembrie, la ARCUB - Hanul Gabroveni, cu două reprezentaţii de jazz la care accesul este gratuit. Pianistul Sebastian Spanache prezintă în premieră „UPAMERCADO”, album solo care este o culminare a călătoriilor şi experienţelor artistului în America Centrală şi de Sud, unde a fost inspirat de bogatele tradiţii muzicale şi culturile vibrante ale regiunii, în care ritmurile vii ale sambei şi bossa novei, melodiile melancolice ale boleroului şi tangoului, aura improvizaţională a liniilor „straight-ahead” şi vibraţiilor est-europene, contopite cu rafinată pricepere instrumentală, oferă o experienţă unică şi captivantă de ascultare.
Mircea Tiberian Quartet, în deschidere
Seara de deschidere a festivalului, care pare a fi un regal pianistic întregit de Mircea Tiberian Quartet, cu Mircea Tiberian (pian), Nadia Trohin (voce), Chris Dahlgren (contrabas) şi Claudio Puntin (clarinet/clarinet bas), promite o experienţă sonoră intimă în pasajul Hanului Gabroveni, în care jazzul modern îmbrăţişează şi reinterpretează folclorul românesc mai vechi, rezultând o fuziune între instant composing, folclor imaginar şi jazz.
Festivalul se mută apoi la Combinatul Fondului Plastic, unde, pe parcursul a trei zile, între 8 şi 10 septembrie, publicul va participa la un mix efervescent de concerte şi jam sessions cu trupe autohtone, internaţionale şi din diaspora, orchestre, solişti instrumentişti şi voci ale jazzului din Europa, Israel şi America de Nord.
Vineri, 8 septembrie, Sorin Romanescu Trio va da tonul serii cu un proiect mult aşteptat, în care publicul va avea ocazia să îl aplaude pe unul dintre cei mai mari chitarişti din România, de data aceasta şi în calitate de compozitor şi leader de proiect. În aceeaşi seară, Big Band Radio România, sub bagheta lui Tobias Hoffmann, şi solistul chitarist Vilkka Wahl (Finlanda) propun un spectacol muzical de excepţie – „Conspiracy”, un album semnat de compozitorul şi saxofonistul german Tobias Hoffmann, premiat pentru muzica şi aranjamentele sale de amploare la competiţii precum New York Jazz Competition 2019 sau la Bill Conti Big Band Contest 2021.
Unul dintre cei mai relevanţi saxofonişti ai momentului, Ben Wendel, nominalizat la Premiile Grammy, va încânta publicul cu o prestaţie de mare forţă în formula de cvartet, alături de pianistul Shai Maestro, basistul Orlando Le Fleming şi toboşarul Ofri Nehemya. Renunţând la convenţional, Ben Wendel este recunoscut pentru modul în care reuşeşte să creeze un univers sonor original în care improvizaţia armonioasă şi sofisticată se îmbină în mod irezistibil cu influenţe variate din sfera post-bop, clasică şi post-rock. Cu o carieră variată ca performer, compozitor şi producător, Ben Wendel a colaborat cu artişti de calibru, precum Tigran Hamasyan, Moonchild, Louis Cole, Daedelus sau Snoop Dogg. Pe 21 aprilie 2023 a lansat albumul „All One”, avându-i ca invitaţi pe unii dintre cei mai „hot” muzicieni ai jazzului mondial: Bill Frisell, Cécile McLorin Salvant, Terence Blanchard, José James, Elena Pinderhughes. Seara de vineri, 8 septembrie, se încheie cu un jam session la Combinatul Fondului Plastic, prilej de întâlnire şi comunicare între artiştii din festival şi nu numai.
Concertele Bucharest Jazz Festival continuă sâmbătă, 9 septembrie, cu live set-ul tânărului pianist Lukács Márton, proaspăt premiat în Elveţia cu Premiul I la Langnau Jazz Nights. Acesta va urca pe scenă cu bateristul Debreci Norbert, în această formulă de duo reuşind să dilueze graniţele dintre jazzul modern şi producţia de muzică electronică, creând sunete sintetizate, dar vii, groove-uri şi texturi care gravitează în jurul pianului şi improvizaţiei la claviatură. Trupa Muntet va continua călătoria crescândă a festivalului îmbinând jazzul contemporan cu influenţe hip-hop şi electronice. Format din Alex Munte, Alex Cos, Michael Acker şi Sergiu Fănică, grupul propune un material ancorat în mare parte de tradiţia jazzistică, cu explorări care pornesc de la balade şi ajung până la zone modale şi de free jazz.
Norzeatic şi Qinta Spartă anunţă un concert exploziv, ce îmbină hip-hopul, jazzul şi muzica electronică, într-o formulă de colecţie cu Norzeatic (microfon, fx), Florian Mikuta (clape), Albert Tajti (clape), Mihai Iordache (saxofon, flaut), Electric Brother (chitară), Tavi Scurtu (tobe, sampler), Mike Alex (bas electric, contrabas, synth bass), Lolo Noukpetor (percuţie) şi Tzuc (scratches & cuts), iar Meshell Ndegeocello va apărea pentru prima dată în faţa publicului din România şi va prezenta cele mai recente creaţii de pe noul ei album. Sâmbătă seara se încheie, de asemenea, cu jam session, unde sperăm ca muzica improvizată să provoace noi colaborări şi îmbinări muzicale, cu ritmuri numai bune de dansat şi vibrat împreună.
Duminică, 10 septembrie, trupa TajNic le va oferi ascultătorilor oportunitatea de a observa îndeaproape procesul creativ printr-o serie de construcţii spontane ce vor îmbina elemente funk, electronic, clasic şi contemporan. Câştigătoarea competiţiei New Jazz Players din cadrul Bucharest Jazz Festival 2019, Anita Petruescu, urcă pentru prima dată pe scena festivalului alături de grupul său format din artişti din Ţările de Jos. Câştigătoarea premiului pentru cea mai bună interpretare vocală la Concursul Internaţional de Jazz „Johnny Răducanu” va oferi o performanţă marcată de un sunet distinctiv, hibrid, cu nuanţe teatrale şi din folclor, ea lansând la festival primul ei album de autor.
Ultima seară a festivalului continuă într-o notă de crossover tot mai accentuată cu prestaţia grupului francez Gin Tonic Orchestra, pentru a culmina cu ritmurile grupului londonez Nubiyan Twist, un amestec eclectic de stiluri, cu influenţe de jazz, hip-hop, afrobeat, latin, soul, reggae, dance şi world music. Nubiyan Twist este noua senzaţie a scenei britanice de jazz iar soundul lor puternic, provenit din sincronul continuu rafinat a 12 muzicieni, instrumentişti şi vocalişti de calibru, nu va lăsa publicul indiferent.
Abonamentele Early Bird au putut fi achiziţionate până pe 20 august la preţul de 150 de lei, pentru zona de acces general, şi 200 de lei, pentru zona cu locuri pe scaun. Abonamentele sunt valabile pentru concertele din perioada 8-10 septembrie de la Combinatul Fondului Plastic. Biletele se pot cumpăra de pe arcub.ro, entertix.ro, myticket.ro şi de la casa de bilete ARCUB. Copiii cu vârsta de până la 10 ani beneficiază de acces gratuit.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.