Angajaţi ai Netflix vor protesta săptămâna viitoare faţă de un spectacol, considerat transfob, al celebrului umorist Dave Chappelle, pe care platforma de streaming îl difuzează, a anunţat presa americană.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

În spectacolul său "The Closer", umoristul afirmă că "genul este un fapt", şi critică lucrurile pe care el le consideră  prea sensibile în cadrul comunităţii trans. Monologul a fost condamnat de mai multe asociaţii care apără drepturile LGBTQ. 

Chappelle, în glumele sale despre comunitatea LGBTQ, a folosit termeni precum "the alphabet people", "gross" şi "confusing", printre altele, fiind interpretat greşit de progresişti furioşi, potrivit vox.com.  

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

O notă care a circulat în cadrul unui grup de angajaţi transgen de la Netflix săptămâna aceasta acuză compania "că a publicat în mod repetat conţinutul care dăunează comunităţii trans şi că nu a reuşit să creeze conţinut care să reprezinte şi să încurajeze conţinutul trans", potrivit site-ului The Verge. 

Protestul, iniţiat de angajaţi trasn care se vor alătura altor salariaţi care îi susţin în cadrul companiei, este prevăzut pentru miercuri. 

Subiectul identităţii de gen a devenit exploziv în industria de divertisment în ultimii ani, autoarea seriei "Harry Potter", J.K. Rowling, fiind acuzată de mai multe ori de transfobie.              

Mişcarea de contestare de la Netflix vine după ce patronul Ted Sarandos a trimis un e-mail angajaţilor, preluat de mai multe publicaţii americane, în care afirmă că spectacolul lui Dave Chappelle este popular, reprezintă o expresie importantă a libertăţii artistice şi nu va avea consecinţe în lumea reală. 

El le-a transmis anterior angajaţilor că Netflix nu va elimina spectacolul, difuzat pentru prima dată săptămâna trecută, de pe platformă. „Nu vom permite titluri pe Netflix care sunt concepute să incite la ură sau violenţă şi nu credem că The Closer trece această limită”, a scris el în mesajul intern pe 8 octombrie.

Trei angajaţi ai Netflix au fost suspendaţi, potrivit mass-media americane, după ce au intervenit fără permisiune într-o întâlnire a unor responsabili ai companiei, care discutau despre spectacol. 

Dar Terra Field,  inginer de software care se indentifică trasn, a scris pe Twitter marţi că ea a fost "reintegrată" şi că "se simte confortabilă" în această poziţie.               

În spectacolul său, Dave Chappelle, unul dintre cei mai cunoscuţi umorişti din Statele Unite, afirmă că nu urăşte persoanele trans şi povesteşte o lungă anecdotă despre o comediantă trans, pe care o numeşte prietenă şi care l-a apărat după litigii precedente cu comunitatea trans.         

Dave Chappelle a fost deja acuzat de trasnfobie pentru spectacolele precedente comandate şi difuzate de Netflix. 

Compania nu a răspuns solicitărilor AFP.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.