David Saranga, ambasadorul Israelului în România, a reacţionat la jignirea care i-a fost adusă actriţei Maia Morgenstern, director al Teatrului Evreiesc de Stat, spunând că "este inacceptabil ca, în aceste vremuri, oameni de cultură să nu cunoască semnificaţia cuvântului ”jid...”.
"Îmi exprim susţinerea pentru dna Morgenstern, un simbol nu numai pentru comunitatea evreiască, ci pentru întreaga Românie. Discuţia la care dna Maia Morgenstern a asistat ieri este o dovadă tristă a latenţei antisemitismului şi rasismului. Sper ca astfel de discuţii să fie sancţionate fără întârziere, de fiecare dintre noi. Este inacceptabil ca, în aceste vremuri, oameni de cultură să nu cunoască semnificaţia cuvântului ”jid...” Jovialitatea nu este o scuză pentru ignoranţă", este mesajul ambasadorului Israelului în România, David Saranga.
Actriţa Maia Morgenstern s-a declarat şocată ca la o întâlnire cu directori de teatre şi autorităţi a asistat la o remarcă antisemită, pe care o consideră ofensatoare, cu atât mai mult cu cât autorul acesteia s-a scuzat spunând că a fost o glumă.
Actriţa a scris pe Facebook: "Sunt felul de om care reacţionează post traumatic. Ce-o mai fi însemnând şi asta. Ce vreau să spun este că paralizez în momentul şocului. O fi bine, o fi rău... cine mai ştie? Concret, am fost invitată oficial la o întrunire pentru directori de teatre şi instituţii publice de cultură, sub genericul "Vocea teatrului licean bucureştean". Lucru mare, oficiali. Chestiuni importante la ordinea zilei. Ajung cu câteva minute mai devreme. Directori, consilieri, reprezentanţi: autorităţile. Păşesc zâmbitoare către colegii mai mari, să-i salut, să le dau bineţe. Şi iată ce-mi aud urechile: „Hai s-o facem aşa, jid…” - ooops, eu n-am voie să scriu cuvântul acela (că-mi şterge Facebook postarea), este permisă doar pronunţarea... Am încremenit. Ce-aţi spus? Răspunsul a venit promt, relaxat: „Hai, nu te mai supăra. Am spus aşa în glumă...".
"Nu, nu pot să nu mă supăr! Nu când îl pronunţă oameni de cultură. Nu când este pronunţat într-un cadru oficial. Şi nimeni n-a părut deranjat. În afară de mine, căci am ajuns, normal, să mă simt eu deplasată că m-a lovit o scîrbă fără margini. Nu. Nu accept! E grav. E urât. Sunt rănită. Tremur", a adăugat actriţa pe reţeaua de socializare.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...