Al treilea sezon al serialului "American Crime Story",a cărei poveste se bazează pe aventura dintre stagiara de la Casa Albă Monica Lewinsky şi fostul preşedinte al SUA Bill Clinton, va fi difuzat din 27 septembrie 2020, a anunţat marţi preşedintele FX Networks, John Landgraf, care co-produce împreună cu studiourile Fox.
După fostul campion la fotbal american O.J. Simpson, apoi creatorul de modă Gianni Versace, fostul preşedinte american Bill Clinton se află acum în centrul serialului "American Crime Story".
Sezonul trei spune povestea Monicăi Lewinsky, care a provocat destituirea lui Clinton la sfârşitul anilor 1990.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Fosta stagiară de la Casa Albă va figura de altfel pe generic, pentru că ea va face parte din echipa de producători a serialului.
Filmările ar trebui să înceapă în februarie iar difuzarea este programată în Statele Unite pe 27 septembrie 2020, potrivit lui John Landgraf, preşedinte FX Networks.
Această dată stârneşte deja polemici din cauză că alegerile prezindenţiale americane ar trebui să aibă loc pe 3 noiembrie. Unii estimează că difuzarea aventurilor lui Bill Clinton va avea un impact asupra campaniei, mai ales că actuala dezbatere stârneşte polemici în tabăra democraţilor care discută dacă să înceapă o procedură de destituire contra preşedintelui republican Donald Trump.
"Nu cred că asta va determina cine va fi viitorul preşedinte al Statelor Unite", a spus John Landgraf, subliniind că "oamenii vor fi foarte interesaţi de subiect" atât de aproape de alegeri.
Proiectul sezonului "American Crime Story" este evocat după trei ani. Beanie Feldstein ("Booksmart", "Lady Bird") o va interpreta pe Monica Lewinsky, iar Sarah Paulson ("Glass", "Ocean's 8") va avea rolul Lindei Tripp, confidenta sa de la Casa Albă.
Primele două sezoane ale serialului, co-produse de Ryan Murphy şi Brad Falchuck ("Glee", "American Horror Story"), care arată într-o manieră romanţată marile afaceri judiciare care au zguduit America, au câştigat în total 16 premii Emmy.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.