Actorul Eddie Redmayne, care a interpretat rolul fizicianului Stephen Hawking în filmul "The Theory of Everything" (2014), i-a adus un omagiu emoţionant omului de ştiinţă, care a murit miercuri la vârsta de 76 de ani, spunând că omenirea a pierdut "cu adevărat o minte frumoasă", notează The Time.
"Am pierdut cu adevărat o minte frumoasă, un cercetător uimitor şi pe cel mai amuzant om pe care am avut plăcerea să-l întâlnesc", a spus Redmayne într-un comunciat pentru Deadline. "Dragostea şi gândurile mele se îndreptă către familie".
Redmayne l-a întâlnit pe Hawking cu cinci zile înainte de a începe filmările în care l-a portretizat pe fizicianul care a fost diagnosticat cu o boală progresivă de neuron motor, afecţiune cunoscută sub numele de Scleroză laterală amiotrofică (ALS) de la vârsta de 21 de ani. A devenit una dintre cele mai cunoscute şi iubite minţi, care s-a luptat timp de peste 50 de ani cu boala. Hawking a lăudat mai târziu interpretarea din film a lui Redmayne.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"Foarte bine, Eddie", a scris Hawking pe Facebook după ce Redmayne a câştigat premiul Oscar în 2015. "Sunt foarte mândru de tine".
Fizicianul Stephen Hawking a fost cel mai cunoscut om de ştiinţă britanic al timpurilor noastre, un geniu care şi-a dedicat viaţa descoperirii secretelor Universului. Este autorul popularelor cărţi „O scurtă istorie a timpului" (1988) şi „Universul într-o coajă de nucă" (2001). Cea mai mare parte a vieţii sale a fost profesor la Cambridge, iar în comunitatea ştiinţifică este cunoscut mai ales pentru teoriile sale legate de mecanica găurilor negre, graviaţie şi relativitate. Geniul său a fost comparat cu Albert Eistein şi cu Isaac Newton.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...