Muzeul Naţional de Artă al României şi Teatrul Nottara au demarat campania online „Actori de pus în ramă”, care constă în „interpretarea” unor lucrări din patrimoniul MNAR de către actorii instituţiei de spectacole.
În fiecare zi de luni, pe paginile de Facebook ale celor două instituţii, vor fi publicate imagini cu câte o operă de artă şi versiunea pe care actorii o realizează.
Conceptul campaniei este inspirat de provocările lansate de marile muzee ale lumii în această perioadă, încurajând publicul să recreeze opere de artă în moduri cât mai creative, folosind resursele pe care le au la dispoziţie acasă. MNAR a făcut o astfel de invitaţie pe 15 aprilie, cu ocazia Zilei Mondiale a Artei.
Tot în cadrul campaniei vor fi realizate scurte materiale video în care actorul „pus în ramă” vorbeşte, pe baza informaţiilor de specialitate primite de la MNAR, despre lucrarea pe care a reinterpretat-o.
Pictura aleasă pentru lansarea campaniei este „Buchetiera”, de Mihail Lapaty (1816-1860), iar Ioana Calotă este actriţa „pusă în ramă” cu această ocazie. Explicaţia video a Ioanei Calotă va fi publicată luni, la ora 15.00.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.