Judith Godrèche va prezenta un scurtmetraj la Festivalul de Film de la Cannes. Festivalul a anunţat marţi că filmul va fi proiectat în 15 mai, scrie AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Intitulat „Moi aussi”, scurtmetrajul lui Judith Godrèche, care face parte din selecţia oficială 2024, va fi prezentat în cadrul ceremoniei de deschidere al secţiunii Un Certain Regard, în Salle Debussy de la Palais des Festivals, şi la Cinéma de la Plage, cu intrare liberă.

Acest scurtmetraj "pune în evidenţă poveştile victimelor violenţei sexuale. Atât de multe experienţe individuale care se adaugă la ale lor şi subliniază caracterul lor trist universal. Festivalul de la Cannes doreşte să dea glas acestor poveşti", se arată într-un comunicat de presă.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Judith Godrèche a vorbit public în ianuarie despre faptul că a fost ţinută captivă de regizorul Benoît Jacquot, când ea avea 14 ani, iar el 25, şi pentru a depune o plângere împotriva acestuia. Actriţa a produs serialul „Icon of french cinema”, în care îşi spune şi ea povestea.

Apoi, în februarie, ea a vorbit în faţa publicului la gala Premiilor César, denunţând o "artă", cinematograful, "folosită ca acoperire pentru traficul ilicit de tinere fete". "Tăcerea a fost motorul meu de treizeci de ani", a spus ea.

Scurtmetrajul de 17 minute a fost realizat după acest discurs dur, în care actriţa a denunţat "nivelul de impunitate, de negare şi de privilegii" al industriei cinematografice atunci când este vorba de violenţă sexuală.

Judith Godrèche revine acum la Cannes cu acest scurtmetraj, inspirat din mărturiile victimelor.

„Dintr-o dată, în faţa mea, o mulţime de victime, o realitate care reprezintă şi Franţa, atâtea poveşti din toate mediile sociale, din toate generaţiile", spune Judith Godrèche într-un comunicat de presă. S-a pus apoi întrebarea ce voi face cu ele. Ce faci când eşti copleşit de ceea ce auzi, de volumul mare de mărturii?".

Judith Godrèche, în vârstă de 52 de ani, a depus la începutul anului o plângere împotriva regizorilor Benoît Jacquot şi Jacques Doillon pentru viol şi violenţă sexuală şi fizică datând din adolescenţă.

Acuzaţiile lui Judith Godrèche privind fapte pe care regizorii le neagă, precum şi luările de poziţie ale acesteia au dus la o nouă mişcare în industria cinematografică, la şapte ani de la naşterea mişcării #MeToo la Hollywood.

În martie, actriţa a apărut în faţa Adunării Naţionale franceze, unde a cerut o reformă a legislaţiei muncii în industria cinematografică pentru a proteja "femeile şi copiii".

În urma acestei intervenţii, o comisie de anchetă privind violenţa sexistă şi sexuală în cinematografia franceză a fost înfiinţată la Adunarea Naţională.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.