Secretarul de Stat american Antony Blinken neagă miercuri. într-o vizită în Egipt, că Statele unite au fost implicate sau au fost la curent cu atacul cu...
Un cetăţean german a fost prins în timp ce încerca să scoată din România, prin punctul de trecere a frontierei de la Jimbolia (Timiş), mai multe bunuri...
FBI investighează vânzarea către cumpărători americani a ceea ce se bănuieşte a fi sute de comori de la British Museum. Agenţia americană de aplicare a...
Ouă încondeiate, icoane, obiecte din lemn, ceramică, ţesături, jucării, podoabe şi multe altele vor fi prezentate la Târgul de Florii, care va avea loc...
British Museum îl dă în judecată pe fostul curator Peter Higgs, acuzându-l că a furat peste 1.800 de obiecte din colecţia sa, potrivit artnews.com.
British Museum din Londra va expune o parte din obiectele recuperate în urma furtului de sute de artefacte din colecţiile sale, care a provocat stupoare vara...
Un muzeu de obiecte ucrainene furate, inclusiv extinctoare şi plăcuţe de înmatriculare, a fost deschis în Rusia.
Un desen al reginei Victoria, busole, dinţi de dinozauri, un sistem de navigaţie pentru avioane se numără printre obiectele care lipsesc din muzeele Angliei,...
Mesaj de avertizare RO-Alert transmis populaţiei din zona graniţă cu Ucraina, din judeţele Tulcea şi Galaţi, despre posibilitatea căderii unor obiecte din...
Expoziţia „Comorile haznalelor istorice din Bucureşti” va fi deschisă, miercuri, de la ora 18.00, la Casa Filipescu-Cesianu (Calea Victoriei 151), anunţă...
Guvernul danez a prezentat vineri un proiect de lege modificat privind interzicerea arderii Coranului pe teritoriul danez, în urma unor critici care denunţă,...
Aproximativ 350 din cele 2.000 de obiecte furate de la British Museum au fost recuperate, a anunţat miercuri preşedintele acestuia, George Osborne, în cadrul...
Trupuri ale unora dintre israelienii capturaţi de Hamas în timpul atacului desfăşurat în urmă cu o săptămână au fost recuperate de armata israeliană...
O colecţie de obiecte care au aparţinut lui Nicolae Ceauşescu, Mihail Gorbaciov, Yasser Arafat sau Corneliu Vadim Tudor, vor fi scoase la vânzare în cadrul...
De-a lungul vieţii avem tendinţa de a aduna cât mai multe lucruri, de aceea ai putea începe să colecţionezi lucruri care te pasionează. Odată cu...
Mai multe obiecte care aparţineau lui DJ Lalla, inclusiv telefonul său, au fost găsite pe plaja din Mamaia, în apropierea locului unde a fost descoperit...
British Museum a publicat, marţi, pe internet fotografii cu obiecte care seamănă cu unele dintre sutele de obiecte furate din colecţiile sale şi a lansat un...
Germania a interzis - în cadrul luptei împotriva extremei drepte - grupul ”Hammerskins Germany”, care răspândeşte ”teoria rasială bazată pe ideologia...
Două pseudo-mumii de extratereştri au fost prezentate în plenul Parlamentului mexican de un specialist autoproclamat şi controversat, la mai puţin de două...
Autorităţile au emis, miercuri dimineaţă, un mesaj RO-Alert pentru localităţi din judeţul Tulcea, anunţând că există posibilitatea căderii unor...
„Aproximativ 2.000” de opere de artă au fost furate de la British Museum, dar unele au fost deja recuperate, a declarat sâmbătă preşedintele...
Guvernul danez a prezentat vineri un proiect de lege privind interzicerea incendierii Coranului, în urma unor tulburări cauzate în mai multe ţări musulmane...
Numărul obiectelor de la British Museum care lipsesc, au fost furate sau deteriorate se ridică la peste 1.500, potrivit Daily Telegraph.
Cel puţin un obiect furat de la British Museum, în valoare de până la 63.800 de dolari (50.000 de lire sterline), a fost scos la vânzare pe platforma de...
China suspectează un funcţionar guvernamental de spionaj în contul Agenţiei Centrale americane de Informaţii (CIA), anunţă într-un comunicat Ministerul...