Curtea Supremă a Statelor Unite abordează luni problema rasială, clivantă, prin examinarea politicilor ”discriminării pozitive” în universităţile...
O persoană care se identifică drept nonbinară, Shane Cienfuegos, în vârstă de 29 de ani, a primit - pentru prima oară în Chile - o carte de identitate...
Preşedintele Partiului Lege şi Justiţie (PiS, naţionalist şi populist) Jarosław Kaczyński acuză faptul că eurodeputaţi polonezi ar fi fost coborâţi...
Elveţienii se pronunţă prin vot, duminică, asupra unei interziceri a creşterii intensive a animalelor şi unei reforme a pensiilor care prevede o creştere a...
Fostul deputat USR Oana Bîzgan, iniţiator al legii care pedepseşte hărţuirea pe stradă la adresa femeilor, susţine că această problemă nu este una a...
Secretarul general al PMP, Ionuţ Simionca, acuză guvernul de discriminarea beneficiarilor de tichete sociale din mediul rural. ”„Cine a avut ideea...
Curtea Europeană a Drepturlor Omului (CEDO) a condamnat marţi Turcia cu privire la faptul că a aplicat un text care reglementează o fundaţie ce datează din...
Membri ai familiei regale şi premierul norvegian Jonas Gahr Stoere au participat duminică la o slujbă, la catedrala din Oslo, în memoria victimeor atacului...
Ocuparea teritoriilor palestiniene de către israel şi discriminarea populaţiei palestiniene sunt ”principalele cauze” ale tensiunilor recurente şi...
Reprezentanţii Cartel Alfa acuză, luni, că măsurile sociale propuse de Guvern sunt ”haotice şi discriminatorii”, fiind luate fără consultarea...
Comisia europeană (CE) denunţă faptul că situaţia statului de drept continuă să se deterioreze în Ungaria, şi îşi exprimă îngrijorarea faţă de...
ONUSIDA avertizează că derapaje homofobe şi rasiste constatate în comentarii cu privire la variola maimuţei (”monkeypox”) ar putea submina rapid lupta...
Senatul american a confirmat nominalizarea în postul de guvernatoare a Bănci centrale americane (Fed) a economistei Lisa Cook, care devine prima femeie de...
Curtea Constituţională a respins, joi, ca neîntemeiate, obiecţiile de neconstituţionalitate ale Avocatului Poporului şi USR pe proiectul de lege privind...
Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse Gabriela Firea a anunţat că, în ultimele patru luni, 13.500 de elevi, studenţi, medici, poliţişti...
Ambasada Rusiei în Franţa, care are aproximatv 24.000 de abonaţi pe Twitter, a publicat luni un clp surprinzător pe cont, în care îndeamnă la luptă...
Şefa Poliţiei din Londra Cressida Dick a demisionat pe fondul unei crize de încredere şi în urma unui raport care relevă comportamente rasiste, misogine şi...
O propunere a preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, de acordare a unor ”stimulente financiare” personalului medical şi de specialitate din...
Un profesor de filosofie de la Colegiul National ”Alexandru Lahovari” din Râmnicu Vâlcea a fost înregistrat în timp ce le spune elevilor din clasele a...
Grupul pentru drepturile omului Amnesty International a cerut Italiei să modifice restricţiile dure anti-Covid, pentru a evita discriminarea persoanelor...
Colegiul director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării a decis, miercuri, să o sancţioneze pe senatoarea Diana Şoşoacă, cu amendă...
Joe Biden s-a angajat, într-un gest puternic simbolic şi extrem de riscant politic, pe terenul lui Martin Luther King, să dinamiteze, dacă este necesar,...
Dezvoltatorul american de jocuri video Riot Games, parte a grupului chinez Tencent Holdings, a fost de acord să plătească 100 de milioane de dolari pentru a...
Preşedintele rus Vladimor Putin a catalogat joi, în conferinţa sa de presă anuală, drept o atitudine ”obscurantistă” faptul că unele persoane îşi...
Întreprinderea care urmează să înfiinţeze viitoarea reţea de socializare a fostului preşedinte republican Donald Trump a anunţat că a încheiat un...