Un spectator prezent pe stadionul Dan Păltinişanu la meciul ACS Poli Timişoara - Steaua Bucureşti, din etapa a VIII-a a Ligii I, a suferit un stop cardiac, el fiind tratat la marginea terenului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Conform digisport.ro, în minutul 10, la scorul de 1-0 pentru Steaua, un fan al bănăţenilor a făcut, cel mai probabil, o criză de epilepsie şi s-a prăbuşit, apoi a făcut stop cardiac.

Câţiva angajaţi SMURD din Caransebeş, prezenţi şi ei în tribune, l-au adus la marginea terenului, unde medicii de pe cele două ambulanţe au putut interveni rapid şi fără a perturba desfăşurarea meciului.

A apărut şi a treia ambulanţă, care l-a preluat pentru a-l duce la spital şi pentru ca cele două prezente încă de la startul meciului să rămână la stadion.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.