Echipa clujeană CFR a dispus sâmbătă seara, în deplasare, scor 4-1, de gruparea bucureşteană Rapid, într-un meci din etapa a treia a play-off-ului Superligii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Meciul de pe Giuleşti a început cu o lovitură de teatru: Daniel Bîrligea a reuşit o dublă în primele opt minute ale întâlnirii şi CFR conducea deja cu 2-0. Atacantul clujenilor a deschis scorul în minutul 4, cu capul, dintr-un corner al lui Deac, iar în minutul 8 a înscris superb, după o ieşire greşită a lui Aioani. Bîrligea a reuşit hat-trick-ul în minutul 37, iar Cristian Manea a stabilit scorul pauzei la 4-0 pentru oaspeţi după o pasă a lui Otele, în minutul 45+1.

În partea secundă clujenii nu au mai forţat, iar gazdele au avut o bară în minutul 67, prin Albu. Albion Rrahmani a redus din diferenţă în minutul 81, ajungând la 15 goluri stagionale, şi CFR s-a impus cu 4-1, în primul meci după plecarea lui Adrian Mutu.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

În clasament conduce FCSB (38 de puncte), urmată de CFR Cluj (31 de puncte), Universitatea Craiova (31 puncte) şi Rapid, cu 28 de puncte.

RAPID: Aioani - Braun, Săpunaru, I. Cristea, Bădescu (Borza 46) – Al. Albu, Djokovic (Oaidă 46), Papeau (Petrila 46) – Funsho Bamgboye (E. Krasniqi 63), A. Rrahmani, Burmaz (Hasani 70). ANTRENOR: Cristiano Bergodi

CFR CLUJ: R. Sava – C. Manea (Aussi 79), Boben, M. Ilie, Abeid (Camora 86) - Muhar, K. Keita, Avounou (El Kadouri 73) - Deac, Bîrligea (P. Michael 73), Otele (Serebe 86). ANTRENOR: Ovidiu Hoban

Cartonaşe galbene: Oaidă 55 / K. Keita 35, Muhar 48, Boben 58

Stadion: Superbet Arena- Giuleşti

Arbitri: Radu Petrescu - George Neacşu, Daniel Mitruţi - Ovidiu Robu

Arbitri VAR: Adrian Cojocaru - Marius Badea

Observator: Cristian Nica

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.