Naţionala de rugby a României va debuta în noul sezon 2025 al Campionatului European, pe 31 ianuarie, într-un meci cu Germania. Partida este programată la Bucureşti, pe Stadionul Naţional de Rugby Arcul de Triumf, de la ora 18:00.
Actualul sezon al competiţiei are o dublă miză, pe lângă trofeul pus în joc, echipele putându-şi asigura şi calificarea directă la Cupa Mondială de Rugby din Australia din 2027 (primele patru clasate la finalul Campionatului European).
Bilete pentru meciul cu Germania pot fi achiziţionate online de pe bilete.ro.
Pentru meciul de debut, staff-ul tehnic al României a convocat 36 de jucători, dintre care 9 evoluează la cluburile din Franţa. Stejarii se vor reuni pe 25 ianuarie, la Bucureşti, pentru a pregăti meciul cu Germania.
„Este timpul să avem cei mai buni jucători în echipă pentru că este o perioadă foarte importantă, cea de calificare la Cupa Mondială. Vom avea adversari dificili de înfruntat şi ştim că ţinând cont de miza imensă care este în joc, nu avem decât o singură opţiune, trebuie să ne concentrăm pe fiecare meci să îl abordăm ca un meci de Cupă Mondială. Este multă presiune pe noi, dar sperăm ca împreună, jucători şi staff să gestionăm bine acest lucru, este primul pas al acesti aventuri în care am pornit împreună, iar în următoarele trei meciuri este important să ne ascultăm instinctul şi să acţionăm mai mult . De asemenea vreau să punctez progresul pe care echipa l-a făcut, suntem o echipă diferită faţă de cea care am fost anul trecut, jucătorii s-au schimbat pentru că au progresat mult în ultimele luni„, a declarat David Gérard, antrenorul echipei naţionale a României.
Lotul României pentru meciul cu Germania:
Linia 1:
Pilieri: Iulian Hartig (CS Dinamo), Cosmin Manole (CS Dinamo), Ciprian Chiriac (SCM USV Timişoara), Alexandru Savin (CS Rapid), Gheorghe Gajion (Stade Montois), Alexandru Gordaş (CS Dinamo)
Taloneri: Ovidiu Cojocaru (CSM Ştiinţa Baia Mare), Ştefan Marko Buruiană (USON Nevers Rugby), Tudor Butnariu (SCM USV Timişoara)
Linia a doua:
Nicolaas Immelman (CSM Ştiinţa Baia Mare), Yanis Horvat (SC Albi), Andrei Mahu (Massy), Marius Iftimiciuc (Carcassonne), Adrian Moţoc (Biarritz Olympique)
Linia a treia:
Vlad Neculau (SCM USV Timişoara), Cristi Boboc (CSA Steaua), Adrian Mitu (Soyaux Angoulème Rugby XV Charente), Kemal Altinok (SCM USV Timişoara), Cristi Chirica (CS Dinamo), Matthew Tweddle (CSA Steaua)
Mijlocaşi la grămadă:
Alin Conache (CSA Steaua), Gabriel Rupanu (SCM USM Timişoara), Vlăduţ Bocăneţ (CSM Ştiinţa Baia Mare)
Mijlocaşi la deschidere:
Hinckley Vaovasa (CS Dinamo), Daniel Plai (SCM USV Timişoara), Marian Ispir (CS Rapid)
Centri:
Mihai Graure (CS Dinamo), Alexandru Bucur (SCM USV Timişoara), Taylor Gontineac (Beziers), Jason Tomane (CSM Ştiinţa Baia Mare)
Aripi şi fundaş:
Romeo Corrado-Şteţco (SCM USV Timişoara), Nicolas Onuţu (CS Annonay), Tevita Manumua (SCM USV Timişoara),Tiqe Iliesa (SCM USV Timişoara), Marius Simionescu (SCM USV Timişoara), Paul Popoaia (CSM Ştiinţa Baia Mare)
Staff: David Gérard – antrenor principal
Programul Stejarilor
31 ianuarie 2025: România vs Germania, Bucureşti, Arcul de Triumf, ora 18:00
8 februarie 2025: Belgia vs România, Mons, Stade du Tondreau, ora 21:00
15 februarie 2025: România vs Portugalia, Botoşani, Stadionul Municipal, ora 17:00
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.