Atacantul francez Marcus Thuram s-a accidentat, suferind o întindere a muşchiului adductor lung de la coapsa dreaptă, şi va lipsi de pe teren o perioadă neprecizată, a anunţat joi clubul italian Inter Milano.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Marcus Thuram (26 de ani) s-a accidentat marţi, în meciul cu Atletico Madrid, din prima manşă a optimilor Ligii Campionilor. El a suferit o întindere a muşchiului adductor lung al coapsei drepte şi „va fi supus unor examinări suplimentare în zilele următoare”, a anunţat clubul lombard, fără să precizeze care va fi perioada absenţei de pe teren a jucătorului.

Presa italiană apreciază că Thuram ar putea absenta timp de două săptămâni, ratând trei meciuri de campionat.

Evenimente

12 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, ROCA Industry, Sphera, Teraplast
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield, Globalworth, Meta Estate

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.