Portarul costarican Keylor Navas, plecat liber de contract de la Paris Saint-Germain vara trecută, va evolua pentru echipa Newell's Old Boys, a anunţat miercuri clubul argentinian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Navas în vârstă de 38 de ani, triplu câştigător al Ligii Campionilor cu Real Madrid, este aşteptat în Rosario în următoarele ore pentru a-şi parafa contractul pe un an.

„Bine ai venit în noua ta casă”, a scris clubul din Rosario în social media, referindu-se la sosirea „unei legende internaţionale”. 

Portarul costarican, care a pus punct carierei sale internaţionale, a părăsit vara trecută PSG, unde juca din 2019. El a avut 110 apariţii pentru clubul parizian, dar şi-a pierdut postul de titular după sosirea italianului Gianluigi Donnarumma în 2021. Anterior, el a jucat pentru Real Madrid timp de cinci ani, câştigând cu spaniolii trei titluri de Liga Campionilor (2016, 2017 şi 2018).
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.