Clubul Juventus l-a demis pe antrenorul Thiago Motta şi l-a numit la conducerea tehnică pe fostul său jucător Igor Tudor. Anunţul grupării vine după două înfrângeri consecutive grele într-un sezon dezamăgitor, echipa fiind pe locul cinci în clasamentul Serie A.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Motta a fost numit în iunie cu un contract pe trei ani, după ce a impresionat sezonul trecut, când a condus Bologna la calificarea în Liga Campionilor, dar sosirea sa la Torino nu a reuşit să declanşeze renaşterea aşteptată la Juventus.

Juventus a fost învinsă cu 3-0 la Fiorentina la sfârşitul săptămânii trecute, după o înfrângere jenantă cu 4-0 acasă cu Atalanta.

„Juventus FC anunţă că l-a eliberat pe Thiago Motta din funcţia de antrenor al primei echipe masculine”, se arată într-un comunicat al clubului „Juventus FC anunţă, de asemenea, că a încredinţat conducerea primei echipe masculine lui Igor Tudor, care va conduce mâine primul antrenament”.

Tudor, acum în vârstă de 46 de ani, şi-a petrecut cea mai mare parte a carierei de jucător la Juventus, unde a ajuns în 1998. 

În Italia, Tudor a antrenat echipele Udinese, Hellas Verona şi Lazio.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.