Portarul echipei Aston Villa, Emiliano Martinez, a primit al doilea cartonaş galben la meciul câştigat la lovituri de departajare în faţa formaţiei Lille, în sferturile de finală ale Conference League, dar nu a fost eliminat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Jucătorul în vârstă de 31 de ani a primit un avertisment din partea arbitrului slovac Ivan Kruzliak înainte de a primi şi al doilea cartonaş galben. Cu toate acestea, o regulă i-a permis să rămână pe teren pentru restul loviturilor de departajare.

The Athletic explică de ce i s-a permis lui Martinez să rămână pe teren şi să câştige meciul pentru echipa sa.

Ce s-a întâmplat?

Martinez a primit un cartonaş galben în minutul 39, când Villa era condusă cu 1-0.

Dar când meciul a ajuns la lovituri de departajare cu scorul de 2-1 după prelungiri, Martinez a apărat o lovitură a lui Nabil Bentaleb. Apoi i-a redus la tăcere pe fanii gazdelor punându-şi degetul la buze. Speranţele lui Villa au fost risipite însă pentru câteva clipe, când Leon Bailey a ratat lovitura de departajare.

Martinez a primit apoi un al doilea cartonaş galben de la Kruzliak pentru că a părut să-i provoace pe suporterii echipei Lille. Cu toate acestea, el nu a fost eliminat, fiindu-i permis să continue şi să apere un penalti executat de Benjamin Andre, pecetluind locul echipei Aston Villa în semifinale.

Ce spun regulamentele?

International Football Association Board (IFAB) - organismul care reglementează fotbalul - prevede în articolul 10.3 că "avertismentele şi cartonaşele acordate jucătorilor şi oficialilor de echipă în timpul meciului se anulează la loviturile de departajare".

"Un jucător căruia i s-a arătat un cartonaş roşu în timpul jocului nu poate participa. Jucătorii, înlocuitorii, jucătorii înlocuiţi şi oficialii echipei pot primi un cartonaş roşu sau galben în timpul loviturilor de departajare."

Prin urmare, lui Martinez i s-a permis să continue, deoarece cartonaşul său iniţial nu a fost transferat la loviturile de departajare.

Villa a câştigat meciul cu 4-3 la lovituri de departajarei, după un scor general de 3-3.

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.