Noul preşedinte al clubului Genoa, Dan Şucu, a acordat un interviu în limba italiană site-ului grupării, în care a promis că va folosi toată energia sa pentru a duce echipa acolo unde toţi speră să ajungă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Şucu s-a prezentat mai întâi, spunând că are patru copii, că are una dintre cele mai mari firme de mobile din ţară şi că este implicat în zona jurnalistică, ca proprietar al celui mai important ziar economic din România.

De asemenea, el a spus că în cazul în care nu va şti toate cuvintele în italiană, va vorbi şi în limba engleză.

”Am intrat în contact cu Genoa în urmă cu 6-7 luni, cu ideea de a face un parteneriat cu Rapid. Cu timpul am văzut că clubul are probleme financiare importante şi o situaţia dificilă şi că poate dispărea. Apoi am făcut o ofertă de a investi şi mă bucur că a fost acceptată. Am găsit aici oameni tineri, îmi place să lucrez cu oameni tineri, au energie şi dorinţa de a demonstra. Cred că cea mai bună calitate este cea de a oferi încredere, că azi va fi mai bine ca ieri şi mâine mai bine ca azi. Sunt convins că Genoa trebuie să aibă şi un viitor. Este nevoie de stabilitate şi de echilibru. Aceasta este obsesia mea, să ofer echilibru. Încă suntem sub impresia rezultatului de duminică (n.r, - Genoa a învins Parma, scor 1-0). Avem un antrenor care are încrederea jucătorilor. Sunt convins că suntem pe drumul cel bun”, a declarat Şucu.

El a povestiit că atunci când a reuşit investiţia la Genoa, nu s-a gândit ce impact va avea. ”Când am făcut investiţia nu m-am gândit la importanţa ei, dar în seara în care am făcut investiţia, doamna care m-a servit la restaurant era din România şi mi-a spus că în 20 de ani nu s-a simţit atât de mândră că este româncă. M-a impresionat mult. Apoi am primit sute de mesaje de felicitare. Acum observ că meciurile echipei sunt de cinci ori mai urmărite în România ca în urmă cu o lună. Sunt convins că vom găsi o modalitate ca cei 40.000 de români din Liguria să fie fani ai echipei, apoi cei 1,5 milioane de români din Italia, dar şi cele 20 de milioane de români să fie fani ai echipei”.

Pentru Dan Şucu, duminică, la victoria cu Parma, a fost o atmosferă extraordinară. ”A fost una din cele mai frumoase zile din viaţa mea. Sper să mai văd multe astfel de zile. Voi folosi toată energia mea şi a colegilor mei tineri pentru a învinge şi a duce echipa acolo unde toţi sperăm. Forza Genoa”. .

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.