Cuauhtémoc Blanco, fost internaţional mexican (120 de selecţii, 39 de goluri), în prezent parlamentar, a fost audiat joi de procuratură pentru a răspunde unei acuzaţii de violenţă sexuală într-un caz care capătă o dimensiune politică în ţara sa, relatează L'Equipe.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Fostul mijlocaş, care a marcat un gol împotriva Franţei la Cupa Mondială FIFA Africa de Sud 2010, a fost acuzat de „tentativă de viol” de sora sa vitregă Nidia Blanco.

Cuauhtémoc Blanco s-a prezentat de bunăvoie joi la procuratura regională, aşa cum a sugerat preşedinta Claudia Sheinbaum la conferinţa de presă de dimineaţă. Membru al partidului de stânga Morena, care deţine majoritatea în parlament, Blanco a denunţat „răzbunarea politică” în faţa presei.

Parchetul din statul Morelos (unde Blanco a fost guvernator din 2018 până în 2024), unde faptele ar fi avut loc în decembrie 2023, a înaintat Camerei Deputaţilor o cerere de retragere a imunităţii lui Blanco pentru ca acesta să poată fi urmărit penal. Deputaţii au respins această cerere în cursul unei sesiuni parlamentare furtunoase miercuri. Cu toate acestea, unii deputaţi din Morena şi din partidele aliate s-au ridicat în picioare şi au cerut ca Blanco să răspundă acuzaţiilor.

Joi dimineaţă, preşedinta Claudia Sheinbaum a criticat modul în care a fost condusă ancheta, dar a declarat că aceasta ar trebui să continue. „Ar fi foarte bine, de exemplu, dacă Cuauhtémoc Blanco ar depune mărturie în faţa procurorului general”, a spus ea. 

Grupurile feministe au convocat o manifestaţie sâmbătă pentru a cere ridicarea imunităţii lui Blanco şi trimiterea sa în judecată.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.