Căpitanul Columbiei, James Rodríguez, fost star al lui Real Madrid, a părăsit echipa spaniolă Rayo Vallecano pentru a semna cu clubul mexican Leon.
Fostul mijlocaş ofensiv de la Real, Monaco şi Bayern Munchen s-a alăturat gratis echipei Rayo la începutul sezonului, dar a jucat doar şase meciuri în campionat pentru clubul madrilen, fără să înscrie vreun gol. Leon a dezvăluit transferul într-un videoclip în care Rodriguez apare ca un gladiator adorat de o mulţime care îl aclamă.
???????????????????????????? "????"@jamesdrodriguez pic.twitter.com/o98EwyTMsb
— Club León (@clubleonfc) January 13, 2025
Rodriguez, în vârstă de 33 de ani, a fost votat cel mai bun jucător al Copa America de anul trecut. În 2014, el a fost cel mai bun marcator la Cupa Mondială.
El se alătură unui club care a câştigat de opt ori campionatul mexican şi care va participa în această vară la Cupa Mondială a Cluburilor FIFA.
Leon se află în grupă cu Chelsea, Flamengo şi Esperance de Tunis.
Muy emocionado con este nuevo desafío. @clubleonfc pic.twitter.com/mygAXFVsTY
— James Rodríguez (@jamesdrodriguez) January 14, 2025
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.