Ciclistul belgian Remco Evenepoel a suferit pierderi de 9.000 de euro după ce cardul său bancar a fost furat de un poştaş.
La aproape două luni după ce a suferit un accident rutier în timp ce se antrena, lovind portiera unui vehicul al serviciilor poştale din Belgia, RTL a dezvăluit că ciclistul în vârstă de 25 de ani a fost victima unui jaf de card bancar. Suspectul, un poştaş, este acuzat că a retras 9.000 de euro.
„Am verificat imaginile camerelor de supraveghere ale bancomatului de unde a fost efectuată retragerea, iar pe acestea a apărut poştaşul care ar fi trebuit să livreze cardurile bancare”, au declarat autorităţile belgiene.
Ancheta a stabilit că dublul campion olimpic 2024 nu a fost singura victimă. Acuzatul a strâns aproape 19 500 de euro cu alte carduri bancare - zeci - pe care ar fi trebuit să le distribuie prin cutiile poştale.
„Cu aceasta, el şi-a plătit dependenţa de jocurile de noroc. Cardurile pe care le-a folosit au fost aruncate sau returnate proprietarilor de drept”, a declarat procurorul.
Inculpatul a fost trimis în judecată. O pedeapsă de 18 luni de închisoare, din care 15 luni cu suspendare, a fost solicitată de procurorul general. Decizia va fi pronunţată de instanţă la 27 februarie.
Remco Evenepoel, care a suferit o intervenţie chirurgicală pentru fracturi multiple cauzate de accidentul rutier suferit în decembrie, va trebui să aştepte pentru a reveni în competiţie. „Medicul a constatat că un nerv din umărul meu a fost afectat şi asta înseamnă că muşchiul nu funcţionează la 100%”, a dezvăluit recent riderul belgian.
El speră acum să fie apt de competiţie până la jumătatea lunii aprilie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.