Olivia Gadecki şi John Peers părăsesc Melbourne Park în calitate de campioni la dublu mixt la Australian Open 2025. Perechea australiană beneficiară de wildcard a învins în finală, cu 3-6, 6-4, 10-6, echipa de asemenea din Australia Kimberly Birrell/John-Patrick Smith.
Cei doi au obţinut victoria într-o oră şi 24 de minute în faţa fanilor entuziasmaţi, vineri, pe Rod Laver Arena.
Gadecki, 22 de ani, şi Peers, 36 de ani, au devenit prima echipă australiană de dublu mixt campioană AO după 2013, când Matt Ebden şi Jarmila Gajdosova au obţinut trofeul.
De asemenea, ei sunt doar a patra pereche australiană care reuşeşte acest lucru în era Open, călcând pe urmele lui Ebden şi Gajdosova, Scott Draper şi Samantha Stosur în 2005, şi Mark Woodforde şi Nicole Provis în 1992.
Victoria marchează al doilea titlu AO pentru Peers, care a câştigat titlul la dublu masculin cu Henri Kontinen în 2017.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.