Atacantul argentinian al echipei AS Roma, Paulo Dybala, al cărui sezon s-a încheiat din cauza unei accidentări la coapsa stângă, a fost operat, a anunţat clubul italian.
„Paulo Dybala a suferit marţi o intervenţie chirurgicală, care a decurs perfect”, a scris Roma într-un scurt comunicat. „În zilele următoare, Paulo îşi va începe recuperarea la centrul de pregătire din Trigoria”, a adăugat comunicatul, fără a oferi alte detalii.
Potrivit Gazzetta dello Sport, Dybala, 31 de ani, a fost operat la Londra de un chirurg, Andy Williams, recomandat de proprietarii americani ai clubului, fraţii Friedkin.
Câştigătorul Cupei Mondiale din 2022 s-a accidentat la muşchiul semitendinos de la coapsa stângă în timpul meciului din etapa a 29-a a campionatului Italiei, la mijlocul lunii martie. El a ieşit de pe teren după unsprezece minute de joc în victoria echipei sale cu 1-0 la Cagliari.
Roma are şase victorii şi treisprezece meciuri fără înfrângere în Serie A. Sub conducerea lui Claudio Ranieri, echipa a revenit pe locul 7 în Serie A, de pe locul 15 când a preluat echipa la mijlocul lunii noiembrie.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.