Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, declară, într-un interviu acordat News.ro, că ştia că sunt medicamente care dispar de pe piaţă, dar ceea ce a găsit este mai rău decât se aştepta. El spune că medicamentele inovative ajung foarte târziu în România, iar cele ieftine dispar, în locul lor fiind cumpărate, pe nevoi speciale, aceleaşi produse, dar la preţuri de câteva ori mai mari.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

“Fapul că medicamentele dispar, ştiam înainte să ajung aici, dar ceea ce am găsit este mai rău decât mă aşteptam. (...) Pe de o parte, avem o metodologie de preţuri care pleacă de la nişte principii care par foarte în regulă. Avem taxa claw back care ne asigură că nu cheltuim peste o anumită sumă. Avem cel mai mic preţ din Europa dintr-un grup de 12 ţări. Avem alte criterii, printre care o limită superioară pentru preţul medicamentelor generice, comparativ cu cel al medicamentelor inovative", explică ministrul Sănătăţii, spunând că, deşi "sună bine", văzute în detaliu lucrurile trebuie reglementate.

El explică şi de ce dispar medicamentele ieftine de pe piaţă - cifra mică de afaceri pentru distribuitori.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

"Pur şi simplu, pentru unii distribuitori, în cazul unor medicamente, nu mai are sens să distribuie acele medicamente în România. Vă dau un exemplu simplu - calculasem la un moment dat consumul de Vinblastine (un citostatic ieftin). Eu, când locuiam la Viena, mergeam peste graniţă, în Ungaria, pentru că acolo era de cinci ori mai ieftin. Cumpăram cu opt euro şi îl trimiteam în România. Presupun că întregul consum de Vinblastine, dacă o fiolă de 5 ml era atunci opt euro, nu depăşeşte 100.000 de euro. Erau calculele pe care le făceam atunci, fără să am datele din sistem. Dar dacă întreaga cifră de afaceri cu un medicament este atât de mică şi dacă noi impunem preţul şi nu avem niciun fel de flexibilitate pentru aceste medicamente foarte ieftine, atunci riscul este ca aceste medicamente să părăsescă ţara”, a explicat Voiculescu.

Ministrul Sănătăţii spune că, în situaţia în care un medicament dispare de pe piaţă, tot ce poate face România este să importe pe nevoi speciale, procedura fiind foarte anevoioasă, iar medicamentele mult mai scumpe.

“Practic, impunem un preţ prin care excludem un jucător mic din piaţa farma sau retragem un produs, după care cumpărăm acelaşi produs semnificativ mai scump. Şi atunci, focusul meu este chiar pe aceste medicamente ieftine care există pe piaţă de zeci de ani şi pe care OMS le cuprinde în lista medicamentelor esenţiale. Principala mea temă este ca aceste medicamente din lista OMS de medicamente esenţiale să fie prezente pe piaţa românescă în cantităţile necesare şi la preţurile cât mai bune. Şi, dacă se poate, să evităm aceste importuri pe nevoie speciale. Primul lucru pe care trebuie să-l facem este o raportare corectă şi o monitorizare a lipsei medicamentelor. La asta lucrăm şi vom veni cu o soluţie cu care eu unul mă voi simţi confortabil”, a mai spus Voiculescu.

Potrivit acestuia, aceleaşi probleme apar şi la vaccinuri - dispar de pe piaţă şi sunt importate pe nevoi speciale, un exemplu fiind vaccinul hexavalent, cu care trebuie imunizaţi bebeluşii. 

Ministerul Sănătăţii a anunţat recent că reziliază acordul cu firma Polisano pentru vaccinul hexavalent, vrând să cumpere în regim de urgenţă 120.000 de doze. Acordul cu Polisano a fost denunţat după ce firma a anunţat că nu mai poate livra dozele de vaccin, iar anterior a întârziat de mai multe ori distribuirea, în condiţiile în care datoriile Polisano către producător sunt de câteva milioane de euro.

Preşedintele grupului Polisano, Remus Borza, a anunţat recent restructurarea afacerii de distribuţie, care ar putea intra în curând în insolvenţă. 

Interviul integral cu ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, va fi difuzat la ora 14.00. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.