Oficialii centrului de relaxare bazat pe ape termale Therme Bucureşti au precizat, luni, că în urma anchetei interne desfăşurată în cazul bărbatului accidentat marţea trecută pe unul din toboganele centrului a reieşit că, cel mai probabil, nu au fost respectate regulile de utilizare ale echipamentelor. Până în prezent, bărbatul respectiv nu cerut despăgubiri şi nici nu a făcut plângere la Poliţie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Echipamentele respectă toate standardele de funcţionare, iar autorizaţiile sunt în regulă, a afirmat directorul general al Therme Bucureşti, potrivit reprezentanţilor companiei. 

”În data de 22 noiembrie s-a pezentat la cabinetul nostru medical un tânăr împreună cu alţi patru colegi, acuzând o accidentare în unul dintre toboganele noastre. În urma acestui incident i s-a acordat primul ajutor. După ce i s-a acodat primul ajutor i s-a oferit posibilitatea unei ambulanţe şi transportul la o unitate de specialitate. Acesta a refuzat, spunând că o să meargă cu colegii lui care îl însoţeau în complex la un medic prieten”, a afirmat directorul general al Therme Bucureşti, Stelian Iacob, la inaugurarea unei noi zone a complexului.

Complexul are  52 de salvamari, cel mai mare corp de salvamari dintr-un astfel de centru din România.

”Noi facem o anchetă internă referitor la acest incident. (...) Pe aceste echipamente s-au dat foarte mulţi oameni, cel puţin jumătate de milion de oameni. Mai degrabă, asta e concluzia în urma analizei, că nu s-a respectat modul corect de utilizare al echipamentelor”, a precizat reprezentantul complexului.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) şi Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat (ISCIR) au făcut vineri un control, în urma căruia au constatat că Therme respectă toate normele de siguranţă, susţine Iacob.

De la inaugurare şi până în prezent au mai existat până în 20 de cazuri de accidentare, însă în mai puţin de jumătate dintre cazuri a fost nevoie de îngrijiri medicale.

Cele mai multe accidentări se produc din cauza nerespectării normelor de siguranţă.

”În urma controalelor autorităţilor a rezultat că Therme respectă toate regulile de sigurnaţă, că nu există muchii ascuţite, urme de spărturi, că nu există niciun fel de problemă”, a spus Iacocb.

El susţine că nimeni nu ştie cum anume s-a accidentat tânărul, deşi există camere de luat vedere peste tot, inclusiv în tobogane.

”Astfel de incidente se întâmplă dacă cei care ne vizitează nu respectă normele de siguranţă”, a mai spus Iacob. 

Bărbatul accidentat nu a cerut despăgubiri şi nici nu a depus plângere la Poliţie. Conducerea Therme menţionează că nu l-a vizitat pe bărbat la spital, dar că este în permanent la curent cu starea acestuia.

Un tânăr de 30 de ani a fost operat de urgenţă, joi, în Spitalul Militar din Capitală având o tăietură de şase centimetri lungime în talpă şi două ligamente rupte la piciorul drept.

Tânărul a susţinut că incidentul a avut loc, marţi seara, la un tobogan din complexul de agrement Therme Bucureşti.

Complexul de agrement a fost inaugurat în luna ianuarie a acestui an, în urma unei investiţii de 50 milioane euro.

Centrul de relaxare bazat pe ape termale Therme Bucureşti a investit peste 10 milioane de euro într-o nouă zonă de relaxare, care va fi deschisă pe 1 decembrie.

Corpul Galaxy, destinat familiilor, se extinde în acest sens cu o zonă nouă, cu o suprafaţă de 4.000 de metri pătraţi, astfel încât capacitatea totală a corpului, după deschiderea noului spaţiu, se va dubla, ajungând la 2.000 de persoane simultan.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.