Telecabina care urcă din municipiul Deva spre Cetatea Devei, pusă în funcţiune vineri, s-a defectat sâmbătă. Primarul oraşului, Florin Oancea, a anunţat, pe reţelele de socializare, că instalaţia a fost închisă publicului din motive de siguranţă. Acesta spune că că defecţiunile vor fi remediate „în cel mai scurt timp” şi „în câteva zile telecabina va reporni”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
„Ieri mi s-a umplut sufletul de bucurie că am reuşit să inaugurăm noua telecabină. Foarte multă lume a aşteptat acest moment, la fel ca şi mine. Din păcate, în această dimineaţă am primit o veste tristă: una dintre bobinele de la electrofrână a cedat în urma unei supratensiuni. În cel mai scurt timp vom remedia aceste probleme, instalaţia este în garanţie, am luat măsuri rapide dar ce m-a interesat în primul rând este siguranţa oamenilor,  motiv pentru care, în această dimineaţă am luat decizia ca, până la remedierea problemelor, telecabina să rămână la bază”, a anunţat primarul municipiului Deva, Florin Oancea într-o înregistrate postată sâmbătă după amiază pe Facebook.
Edilul are răspuns şi pentru „cârcotaşii” care au criticat ceea ce se întâmplă:
„Ştiu că unii, ieri, când noi ne bucuram, ei se întristau. Iar astăzi, când a apărut un eveniment neprevăzut îşi freacă mâinile de bucurie pentru că telecabina nu merge. Telecabina aceasta a fost construită pentru deveni şi pentru toţi turiştii şi vizitatorii care vin în municipiul Deva. Este o investiţie atât de importantă pentru municipiul Deva! Se întâmplă! Sunt piese, sunt maşini, şi o maşină nouă se poate strica, dar ea este în garanţie şi se repară. Ce m-a interesat pe mine este un singur lucru: siguranţa oamenilor şi aici, oricât de mulţi cârcotaşi m-ar critica, prefer să mă critice decât să afectez siguranţa oamenilor”, adaugă Oancea. 
 
 

Acesta mai spune că defecţiunile vor fi remediate „în cel mai scurt timp” şi „în câteva zile telecabina va reporni”.
Primaul a explicat că sâmbătă după amiază a stat la telecabină, i-a întâmpinat pe oameni să le explice situaţia. 
„Nu am căutat să vin cu scuze, am simţit nevoia, ca primar, să fac acest video pentru a vă spune adevărul cu sinceritate”, mai spune Florin Oancea în înregistrarea postată pe Facebook. 
Telecabina, cu o capacitate de 30 de persoane. care urcă din oraş în Cetatea Deva a fost pusă în funcţiune vineri, iar sâmbătă instalaţia s-a defectat. 
Investiţia a presupus modernizarea instalaţiei de transport înclinat, a sistemelor de comandă şi siguranţa funcţională a acestora, modernizarea celor două staţii (plecare şi sosire), amenajarea şi refuncţionalizarea zonei de aşteptare în zona pietonală de la poalele Dealului Cetăţii, redimensionarea camerelor tehnice în cele două staţii (plecare, sosire) pentru noile fluxuri de turişti, modernizarea grupurilor sanitare, adaptarea rampelor pentru persoanele cu deficienţe neuromotorii la standardele şi normativele în vigoare.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.