Sindicatul Liber Navalistul (SLN) îi solicită ministrului Economiei, Bogdan Ivan, mai multe măsuri pentru redresarea Şantierului Naval Mangalia, printre care reluarea urgenţă a activităţii acestuia, anularea concedierilor colectice, stabilirea unei strategii pentru viitorul şantierului, încheierea conflictului ”distructiv” dintre acţionari.
Sindicatul Liber Navalistul a transmis, joi, o scrisoare ministrului Economiei, Bogdan Ivan, în care informează că Şantierul Naval din Mangalia, cândva lider european în construcţia de nave comerciale, este acum într-o criză fără precedent, în timp ce alte şantiere navale din România şi din regiune au comenzi şi funcţionează la capacitate maximă.
”Activitatea şantierului este întreruptă pentru o perioadă îndelungată, majoritatea angajaţilor sunt în şomaj tehnic de 8 luni, societatea este în insolvenţă cu datorii majore şi fără posibilităţi certe de finanţare pentru a putea contracta noi comenzi de construcţii de nave. În acest şantier nu se mai construieşte nimic, iar activitatea acestuia este paralizată. În lipsa unor proiecte majore, şansele de redresare şi de ieşire din insolvenţă sunt foarte reduse, în timp ce riscul de faliment este unul major. Drepturile salariale sunt plătite din Fond de Garantare a Creanţelor Salariale pentru o perioadă limitată de 5 luni consecutive (octombrie 2024 – februarie 2025)”, se arată în scrisoarea sindicaliştilor.
Aceştia susţin că, în contextul în care nu există finanţări adecvate şi nu sunt semnate contract majore, riscul de faliment şi de dizolvare a societăţii este iminent, adăugând că acest lucru ar avea un impact catastrofal asupra tuturor salariaţilor, familiilor acestora şi asupra comunităţii locale, având în vedere că societatea Damen Shipyards Mangalia este cel mai mare angajator local.
Sindicatul Liber Navalistul consideră că este inadmisibil ca singura soluţie să fie închiderea acestui şantier.
”Nu putem accepta ca un obiectiv strategic de interes naţional să ajungă în situaţia în care singura soluţie rămasă să fie închiderea acestui şantier! Este inadmisibil ca, din cauza inacţiunii şi tergiversărilor, acest obiectiv să fie condus spre colaps economic şi social. În lipsa unor acţiuni imediate din partea statului român, acesta poate fi deznodământul. Tocmai pentru a evita un colaps, şantierul din Mangalia trebuie să redevină un pilon industrial strategic, să îşi reia urgent activitatea, deoarece stagnarea din ultimele opt luni este inacceptabilă. Pierd toţi cei implicaţi: acţionarii, salariaţii, economia locală şi naţională, iar România riscă să piardă cel mai mare şantier pe care încă îl mai deţine!”, a mai transmis Sindicatul Liber Navalistul.
Acesta susţine că, în timp ce alte şantiere navale mai mici construiesc nave şi creează locuri de muncă, şantierul Damen Shipyards Mangalia este blocat în “disputa dintre acţionari” care a degenerat într-un blocaj economic prelungit, ”cu efecte devastatoare, în care victime colaterale sunt salariaţii disponibilizaţi, familiile lor şi întreaga comunitate locală”.
Sindicaliştii mai afirmă că trebuie să înceteze această situaţie conflictuală dintre cei doi acţionari, iar ”continuarea litigiilor în instanţele de judecată naţionale şi la nivel internaţional poate dura mulţi ani şi în tot acest timp situaţia se agravează şi devine din una critică una dramatică”.
Sindicatul Liber Navalistului îi solicită ministrului Economiei luarea mai multor măsuri urgente pentru redresarea şantierului.
Prima măsură se referă la încheierea acestui conflict dintre acţionari.
”Litigiile dintre acţionari pun în pericol existenţa şantierului. Este nevoie de un armistiţiu între cei doi acţionari, pentru a permite o durată de stabilitate în care să se implementeze un plan de reorganizare şi redresare a şantierului. Dacă această situaţie continuă, acest şantier din Mangalia va fi închis, activele sale vândute bucată cu bucată pentru stingerea datoriilor sau va ajunge la fier vechi şi astfel ar fi distrus definitiv”, a precizat sursa citată.
O altă măsură solicitată de sindicalişti este reluarea urgentă a activităţii şantierului naval.
”Acest şantier nu poate rămâne inactiv în timp ce piaţa navală este în creştere. Statul român trebuie să îşi exercite autoritatea şi să intervină activ pentru clarificarea situaţiei privind viitorul acestui şantier şi implicarea Ministerului Economiei în procesul de reorganizare, astfel încât activitatea să fie reluată în cel mai scurt timp posibil prin repornirea producţiei”, a mai precizat Sindicatul Liber Navalistul.
De asemenea, SLN solicită stabilirea urgentă a unei strategii naţionale pentru viitorul acestui şantier, menţionând că statul român trebuie să decidă ce vrea să facă cu acest obiectiv strategic: îşi va exercita dreptul de preempţiune asupra acţiunilor deţinute de acţionarul minoritar, va prelua administrarea directă a şantierului, va identifica un investitor serios, capabil să relanseze activitatea şi să asigure finanţarea necesară pentru ieşirea din insolvenţă.
De asemenea, sindicaliştii mai cer şi adoptarea unor măsuri urgente pentru evitarea colapsului.
”Nu mai este timp de amânări şi tergiversări! Ministerul Economiei trebuie să ia decizii ferme, corecte şi rapide, să trateze acest şantier ca pe un obiectiv de importanţă naţională, nu ca pe un simplu activ industrial abandonat. Sunt necesare adoptarea unor măsuri pentru menţinerea locurilor de muncă şi evitarea exodului forţei de muncă experimentate, prin sprijin guvernamental şi identificarea unor soluţii de redresare economică”, a mai transmis Sindicatul Liber Navalistul.
Totodată, anularea Planului de restructurare prin concedieri colective şi aplicarea unui plan coerent de redresare a societăţii, nu prin reduceri de personal sunt alte cereri ale sindicaliştilor de la Mangalia.
”Considerăm că reducerea drastică a personalului diminuează semnificativ şansele de redresare. Reluarea activităţii presupune păstrarea forţei de muncă ce este esenţială. Trebuie salvate locurile de muncă din acest şantier, având în vedere faptul că numărul actual de personal este extrem de redus, ajungând la cel mai mic număr de angajaţi din întreaga perioada de activitate a acestui şantier de la înfiinţare până în prezent. Am semnalat autorităţile despre poziţia sindicatului referitoare la măsura angajatorului de aplicare a planului de restructurare prin concedieri colective, însă până acum nu am primit niciun răspuns la sesizare şi nicio reacţie din partea reprezentanţilor statului român. Solicităm înlocuirea măsurilor de restructurare cu un plan de redresare coerent, care să asigure continuarea activităţii şi protejarea locurilor de muncă”, a mai afirmat Sindicatul Liber Navalistul.
Acesta consideră că există o şansă de redresare a şantierului doar dacă statul român va asuma responsabilitatea de a prelua administrarea acestuia sau de a găsi un investitor interesat să investească în acest şantier, iar activitatea trebuie reluată pentru a creşte şansele de a ieşi din insolvenţă.
”Şantierul nu a fost niciodată într-o situaţie mai gravă decât cea actuală! Traversăm o criză fără precedent, iar dacă autorităţile nu intervin acum, vom pierde definitiv nu doar toate aceste locuri de muncă, ci şi o capacitate strategică de producţie navală în România. Această situaţie nu mai poate fi tratată doar ca o problemă punctuală a Ministerului Economiei! Relansarea şantierului din Mangalia este o responsabilitate a întregului stat român şi necesită implicarea urgentă a tuturor instituţiilor abilitate:
Guvernul României trebuie să adopte măsuri imediate pentru salvarea acestui obiectiv strategic;
Administraţia Prezidenţială, având în vedere importanţa şantierului în economia naţională şi industria de apărare;
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), deoarece şantierul navalul este un activ industrial esenţial pentru securitatea economică şi strategică a României;
toate celelalte instituţii ale statului român abilitate să gestioneze şi să soluţioneze această criză majoră”, au mai transmis sindicaliştii.
Ei au adăugat că nicio autoritate a statului nu a avut vreo reacţie referitoare la situaţia gravă în care se află şantierul.
”În contextul geopolitic actual, când la graniţele României se desfăşoară un conflict armat, este de neconceput ca statul român să permită închiderea unui şantier naval esenţial pentru securitatea şi economia naţională. Acest şantier trebuie să producă, nu să rămână închis! Aici trebuie să se construiască nave, să se asigure repararea, modernizarea şi reconversia navelor. În toată această perioadă de criză, nici Guvernul României, nici Administraţia Prezidenţială, nici Ministerul Economiei nu au comunicat public şi nu au avut vreo reacţie concretă referitoare la situaţia gravă în care se află şantierul şi cum o vor soluţiona”, au mai declarat sindicaliştii.
Ei mai afirmă că statul trebuie să acţioneze pentru a preveni un dezastru economic şi social ireversibil.
”Solicităm luarea imediată a măsurilor corespunzătoare, concrete şi eficiente pentru reluarea activităţii şantierului şi redresarea acestui obiectiv strategic! Nu mai este timp pentru discuţii şi tergiversări! Statul român, în calitate de acţionar majoritar, trebuie să acţioneze acum pentru salvarea şantierului din Mangalia pentru a preveni un dezastru economic şi social ireversibil!”, a mai transmis Sindicatul Liber Navalistul.
![viewscnt](http://viewscnt.1616.ro/c.gif?id=21925445&pid=2701)
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.