Managerul Spitalului Obregia, dr. Andrian Ţîbîrnă, a explicat, marţi seară, că un pacient a dat foc unei saltele, într-unul dintre saloanele unităţii medicale şi s-a degajat o mare cantitate de fum. Secţia a fost evacuată în mai puţin de 2 minute şi urmează să fie aerisită.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Din câte ştiu, un pacient ar fi dat foc unei saltele. Din păcate, în spitale de Psihiatrie se mai întâmplă astfel de incidente, probabil mai grave. Din câte ştiu salteaua nu a luat foc, a emis o cantitate destul de mare de fum. Colegii mei au intervenit destul de prompt. În sub două minute a fost evacuată toată secţia”, a declarat, marţi seară, la Medika TV, managerul Spitalului Obregia, dr. Andrian Ţîbîrnă.

Acesta a explicat că un pacient a făcut un atac de panică.

”A intervenit, la fel de prompt, ISU. Secţia a fost verificată, urmează să fie şi aesită şi pacienţii să revină înapoi în saloane”, a mai declarat managerul unităţii medicale.

Acesta a explicat că în jur de 40-50 de pacienţi erau în total în secţie.

Medicul a explicat că în spital sunt şi ”pacienţi care au anumite patologii psihiatrice, piromanii, care, câteodată, din păcate, sunt foarte greu de controlat”.

”Colegii depun toate eforturile ca să menţinem conduită corectă şi din partea personală şi din partea pacienţilor”, a mai declarat Ţîbîrnă.

Pompierii au intervenit, marţi seară, pentru stingerea unui incendiu care s-a produs într-o încăpere de la Spitalul de Psihiatrie Alexandru Obregia. Camera era inundată cu fum la sosirea pompierilor. 39 de persoane s-au autoevacuat, iar 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.