Câştigul salarial mediu net la nivel naţional, care include atât salariile, cât şi bonusurile sau tichetele de orice tip pe care le primesc angajaţii, a crescut în luna iunie cu 0,7%, sau 15 lei, faţă de luna precedentă, până la 2.078 lei (460 euro), iar ritmul anual de creştere a accelerat până la un nou nivel maxim după 2008, potrivit datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

În iunie, ritmul anual de creştere a câştigurilor angajaţilor din România a accelerat, ajungând la 14,3%, faţă de 14,2% în perioada mai 2015-mai 2016.

Ritmul anual de creştere a câştigurilor salariale a ajuns, în iunie, la un nivel record după 2008, depăşind rata înregistrată în perioada decembrie 2014-decembrie 2015, de 13,3%.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Accelerarea creşterii salariilor în ritm anual era previzibilă, în condiţiile în care, de la 1 mai, salariul minim brut pe economie a fost majorat de guvern cu 19%, de la 1.050 lei până la 1.250 lei. 

Statisticile oficiale publicate luni mai arată că, în termeni reali, ţinând cont de inflaţie, câştigurile au fost mai mari, în luna iunie 2016, cu 15,1% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, ritmul fiind în scădere faţă de luna mai, când nivelul a fost de 18,3%.

"Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s‐au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) (5.295 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1.251 lei)", se arată într-un comunicat al INS.

Potrivit tabelelor INS, pe lângă sectorul tehnologiei informaţiei (IT), câştigul mediu net din România a depăşit nivelul de 1.000 de euro (4.500 lei) în luna iunie în doar două sectoare: extracţia petrolului şi a gazelor naturale (4.740 lei) şi intermedieri financiare (4.586 lei).

Creşterea salariilor a accelerat în ultimele luni ale anului trecut, după ce s-au aprobat mai multe majorări salariale consistente în sistemul bugetar.

De la 1 octombrie 2015, salariile din sistemul de sănătate şi în domeniul asistenţei sociale au crescut cu 25%, iar de la 1 decembrie  s-au majorat cu 15% salariile din învăţământ şi cu 10% salariile celorlalţi bugetari.

În urma acestor majorări, diferenţa dintre salariile bugetarilor şi câştigurile din companii s-a adâncit puternic. În 2014, câştigul mediu al bugetarilor era cu 13% peste nivelul din sectorul concurenţial, iar în 2015 ecartul a urcat la 16%, arată datele publicate recent de Comisia Naţională de Prognoză (CNP).

Pentru 2016, prognozele oficiale arată că venitul mediu brut lunar din sectorul bugetar va ajunge la 3.231 lei, nivel cu 22,6% mai mare decât câştigul brut din sectorul concurenţial, care include companiile. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.