Textul unei ordonanţe de urgenţă adoptate, vineri, de Guvern majorează salariile unor categorii de bugetarii, creşte alocaţia pentru bursele studenţilor de la 83 de lei la 201 per student şi ridică valoarea punctului de pensie la 1.000 de lei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Printre măsurile care urmează să fie adoptate de Guvern se mai numără introducerea transportului gratuit pe calea ferată pentru studenţi, creşterea punctului de pensie cu 9%, până la 1.000 lei, creşterea burselor prin majorarea alocării per student de la 83 lei la 201 lei şi gratuitate pentru studenţi la călătoriile cu trenul, la clasa a II-a, precum şi creşterea pensiei minime de la 400 lei la 520 lei. Majorarea pensiei minime se va aplica de la 1 martie 2017.

OUG prevede şi majorarea cu 50% a veniturilor actorilor şi a altor categorii de artişti. ”Personalul de execuţie din cadrul instituţiilor publice de spectacole sau concerte, indiferent de subordonarea acestora, beneficiază de majorarea cu 50% faţă de nivelul  acordat pentru luna ianuarie 2017 a cuantumului brut al salariilor de bază, precum şi  a cuantumului sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte din salariul brut, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii”, anunţă Guvernul.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Salariile angajaţilor din administraţia locală au crescut cu 20%, însă de majorare nu vor beneficia consilierii locali şi judeţeni, preşedinţii consiliilor judeţene şi primarii şi viceprimarii.

”Finanţarea drepturilor asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav sau a indemnizaţiilor lunare ale persoanelor cu handicap grav, acordate potrivit Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se asigură integral de la bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, în baza numărului de beneficiari comunicat de unităţile administrativ-teritoriale. Până acum, finanţarea se asigura în proporţie de maxim 90% de la bugetul de stat”, este o altă măsură a Guvernului.

Potrivit textului OUG, impactul bugetar al Ordonanţei este de 5,1 miliarde de lei pentru anul 2017. Se aşteaptă venituri suplimentare de 377 de milioane de lei prin intrarea în vigoare a măsurilor, însă cheltuielile bugetare vor creşte cu 5,5 miliarde de lei. În textul OUG nu este cuprins şi impactul bugetar calculat pentru anii viitori.

Măsurile de majorare a salariului minim la 1.450 lei, majorarea cu 20% a veniturilor din administraţia locală şi cu 50% a salarilor actorilor şi a altor categorii de artişti au fost anunţate joi de preşedintele PSD, Liviu Dragnea.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.