Sindicatul ”MIPE Normalitate” organizează proteste, joi şi vineri, în faţa Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, angajaţii solicitând stabilirea nivelului de salarizare în funcţie de cel maxim din cadrul categoriei profesionale, acordarea unui statut special personalului de specialitate care gestionează fonduri europene nerambursabile şi îmbunătăţirea condiţiilor în care îşi desfăşoară activitatea. Ministrul Adrian Câciu a ieşit pentru a face declaraţii, fiind întâmpinat cu scandări şi zgomot de către protestatari.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Evenimente

31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Un miting de protest are loc la sediul MIPE, între orele 15 şi 17, iar al doilea va fi vineri, între orele 12 şi 14.30, în acelaşi loc.

Protestatarii au steaguri cu sigla organizaţiilor sindicale şi vuvuzele cu care fac zgomot. De asemenea, ei au adus pancarte pe care scrie ”Vrem statut special”.

La un moment dat, ministrul Adrian Câciu a ieşit în faţa protestatarilor pentru a da declaraţii jurnaliştilor. Participanţii la protest au început să scandeze ”Unitate şi normalitate” şi să facă zgomot.

Potrivit Blocului Naţional Sindical, protestele sunt organizate de ”MIPE Normalitate”, sindicatul salariaţilor din Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), afiliat la Federaţia Publisind şi BNS, având în vedere complexitatea muncii personalului care gestionează fonduri europene, gradul de încărcare care a crescut în 2023 comparativ cu anul 2019 de şase ori, migrarea personalului din cauza volumului mare de muncă, multiplelor sarcini care exced fişei postului (ex.: lungile discuţii purtate cu beneficiarii proiectelor pentru a soluţiona problemele şi a continua fluxul în vederea atragerii fondurilor europene), pentru a putea păstra personalul pregătit în MIPE, ”personal care a reuşit să obţină o absorbţie istorică de 96%, rezultat foarte important pentru întreaga ţară”.

Angajaţii MIPE solicită stabilirea nivelului de salarizare în funcţie de nivelul maxim de salarizare existent în cadrul categoriei profesionale, respectiv Familia Ocupaţională de Funcţii Bugetare ”Administraţie”, aşa cum a solicitat Comisia Europeană în repetate rânduri.

Ei mai cer reglementarea privind acordarea unui statut special personalului de specialitate care gestionează fonduri europene nerambursabile şi desfăşoară activităţi cu caracter complex şi special în cadrul MIPE, dar şi rezolvarea solicitărilor existente privind condiţiile deficitare în care îşi desfăşoară activitatea salariaţii MIPE, inclusiv în teritoriu.

”Blocul Naţional Sindical menţionează că salariile angajaţilor MIPE sunt susţinute majoritar din sursă externă, printr-un efort al Comisiei Europeane de a păstra personalul bine-pregătit în sistem”, arată sindicaliştii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.