Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB) şi Primăria Capitalei vor ca pe 12 artere să se facă benzi unice pentru mijloacele de transport în comun, pe o distanţă de 20,5 kilometri, arătând că o astfel de măsură ar permite ca viteza de exploatare să crească de la 13 la 20 de kilometri pe oră şi ar reduce timpul de aşteptare în staţii.
Propunerea, făcută de reprezentanţii RATB, vizează implementarea unui proiect-pilot şi a fost avansată în cadrul unei întâlniri pe care primarul Capitalei, Gabriela Firea, a avut-o, miercuri, cu reprezentanţii Poliţiei Rutiere, ai Administraţiei Străzilor şi ai direcţiilor de specialitate din cadrul Primăriei, pentru a discuta strategia de implementare a sistemului de benzi unice pentru transportul public de persoane în Bucureşti.
Firea a arătat că acest principiu de transport este prioritar pentru Capitală, iar proiectul benzilor unice are la bază mai multe studii de trafic care demonstrează că mai multe artere din Bucureşti se pot adapta acestui sistem, fără să afecteze traficul.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Ea a precizat că prin crearea de benzi unice pentru mijloacele de transport în comun ale RATB, maxi-taxi, taxi sau alte vehicule care asigură transportul de persoane la nivelul Capitalei, scade timpul de aşteptare în staţii, se reduc costurile de exploatare, iar nivelul de poluare se reduce semnificativ.
“Reprezentanţii RATB au propus implementarea unui proiect pilot de benzi unice pentru 12 artere mari din Capitală, pe o suprafaţă de 20,5 km, prin care ar creşte viteza de exploatare de la 13 km/oră la 20 km/oră", potrivit municipalităţii.
Primarul Capitalei a arătat că proiectul de realizare de benzi unice trebuie coordonat şi cu alte măsuri de îmbunătăţire a transportului public, cum ar fi semaforizarea inteligentă în intersecţii.
Firea a precizat că Primăria Capitalei va organiza o licitaţie internaţională pentru achiziţionarea a 500 de autobuze noi, precizând că în prezent se întocmeşte caietul de sarcini şi a adus în discuţie necesitatea montării în staţiile RATB a unor sisteme electronice de informare prin care călătorii să afle ora de sosire a mijloacelor de transport.
Ea a mai spus că există discuţii avansate cu primăriile de sector pentru identificarea unor suprafeţe de teren pe care să se poată construi parcări de reşedinţă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.