Şomerii care se angajează primesc o primă de activare de 500 de lei, cei care sunt nevoiţi să îşi schimbe domiciliul la peste 50 de kilometri pentru locul de muncă iau o primă de instalare de 12.500 de lei, iar firmele primesc lunar o subvenţie de 900 de lei, timp de un an, pentru fiecare contract de muncă încheiat, potrivit măsurilor de stimulare a ocupării locurilor de muncă de către persoanele din categoriile vulnerabile, care intră în vigoare de luni.
Măsurile sunt cuprinse în Ordonanţa de Urgenţă 60/2016 pentru modificarea şi completarea Legii 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă.
Beneficiarii acestor prevederi sunt persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, respectiv şomerii de lungă durată, cei care nu au putut ocupa un loc de muncă după absolvirea unei instituţii de învăţământ sau după satisfacerea stagiului militar, dar şi cei care nu au putut ocupa un loc de muncă după repatriere sau după eliberarea din detenţie. În rândul beneficiarilor intră şi tinerii “NEET”, respective cei care au între 16 şi 24 de ani, nu are loc de muncă, nu urmează o formă de învăţământ şi nu participă la activităţi de formare profesională, dar şi firmele care angajează şomeri.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru, a anunţat că în 5 decembrie intră în vigoare pachetul de măsuri active care vizează mobilitatea social, în care sunt incluşi tinerii cu vârste între 16 şi 24 de ani, persoanele peste 45 de ani care au rămas fără locuri de muncă, multe în zonele rurale, şomerii, persoanele cu dizabilităţi şi familiile monoparentale.
Şomerii care decid să îşi schimbe domiciliul la o distanţă mai mare de 50 de kilometri pentru a se putea angaja primesc o primă de instalare de 12.500 de lei
Şomerii care se încadrează în muncă într-o altă localitate situată la o distanţă mai mare de 50 kilometri faţă de cea în care locuiesc şi îşi schimbă domiciliul sau reşedinţa în acea localitate pot beneficia de o primă de instalare, neimpozabilă, destinată stimulării încadrării în muncă, asigurării cheltuielilor pentru locuire şi pentru reîntregirea familiei.
Prima de instalare este de 12.500 de lei, neimpozaibili, şi se acordă în două tranşe, 50% la data instalării şi restul după expirarea perioadei de 12 luni de la angajare.
În situaţia în care şomerul care s-a angajat se mută împreună cu familia, va beneficia în plus de o subvenţie de 3.000 de lei şi va avea o primă de instalare de 15.500 de lei.
Dacă angajatorul sau autorităţile publice locale ori centrale asigură locuinţă de serviciu sau suportă cheltuielile aferente, prima de instalare se acordă astfel: 3.500 de lei pentru persoana care se mută pentru a se angaja şi 6.500 de lei dacă este însoţită şi de un membru al familiei.
Prima de instalare se acordă şi românilor din diaspora care se întorc în ţară să muncească, după ce au fost plecaţi cel puţin trei ani.
Măsura a fost luată pentru a preveni depopularea zonelor cu grad înalt de sărăcie, investitorii din zonele respective fiind stimulaţi să-şi atragă personal calificat şi din alte zone, potrivit Ministerului Muncii.
Primă de activare de 500 de lei pentru şomerii de lungă durată care semnează un contract de muncă şi rămân angajaţi cel puţin trei luni
Şomerii înregistraţi la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă care nu beneficiază de indemnizaţie de şomaj, în situaţia în care se angajează cu normă întreagă, pentru o perioadă mai mare de trei luni, beneficiază de o primă de activare în valoare de 500 de lei, neimpozabilă, potrivit OUG 60/2016.
Prima de activare nu va fi acordată persoanelor care se încadrează la angajatori cu care au fost în raporturi de muncă sau de serviciu în ultimele 12 luni.
Persoanele care beneficiază de prima de activare au dreptul la menţinerea acesteia şi în situaţia în care, în perioada de trei luni de la angajare, le încetează raportul de muncă sau de serviciu la primul angajator şi se încadrează, în termen de 30 de zile, la un alt angajator, în aceleaşi condiţii.
Angajaţii sunt obligaţi să restituie integral sumele primite cu titlu de primă de activare, dacă raporturile de muncă sau de serviciu încetează într-o perioadă mai mică de trei luni de la data încadrării în muncă.
Primă de încadrare de cel mult 55 de lei pe zi pentru şomerii care se angajează şi trebuie să meargă mai mult de 15 kilometri până la locul de muncă
Şomerii înregistraţi la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă care se încadrează în muncă într-o localitate situată la o distanţă mai mare de 15 kilometri de localitatea de domiciliul sau reşedinţa pot beneficia de o primă de încadrare.
Cuantumul primei se calculează la 0,5 lei pe kilometru, dar nu mai mult de 55 de lei pe zi, proporţional cu numărul de zile în care persoanele în cauză desfăşoară efectiv activitatea la firma care l-a angajat.
Prima de încadrare este neimpozaibilă şi se acordă pe o perioadă de 12 luni.
Firmele primesc 900 de lei pe lună pentru fiecare şomer angajat, timp de 12 luni
Firmele care angajează persoane din grupurile vulnerabile, pe durată nedeterminată, primesc subvenţii de câte 900 de lei pe lună timp de 12 luni sau de 18 luni în cazul persoanelor cu handicap.
Stimulentul nu se acordă în perioadele în care raporturile de muncă sau de serviciu sunt suspendate, dar se acordă în perioada concediului de odihnă.
Angajatorii care încadrează în muncă şomeri care au peste 45 de ani, părinţi unici susţinători ai familiilor monoparentale, şomeri de lungă durată sau tineri NEET (care nu are loc de muncă, nu urmează o formă de învăţământ şi nu participă la activităţi de formare profesională) primesc cei 900 de lei cu obligaţia menţinerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puţin 18 luni.
Firmele care încetează raporturile de muncă sau de serviciu ale acestor persoane înainte de împlinirea celor 18 luni sunt obligaţi să restituie, în totalitate, agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă sumele încasate pentru fiecare persoană pentru care a încetat raportul de muncă sau de serviciu, plus dobânda de referinţă a Băncii Naţionale a României în vigoare la acea dată.
Stimulentul de 900 de lei se acordă şi firmelor ce angajează şomeri care, în termen de cinci ani de la data încadrării în muncă, îndeplinesc toate condiţiile pentru a solicita pensia anticipată parţială sau de acordare a pensiei pentru limită de vârstă.
Nu beneficiază de aceste prevederi firmele care sunt în insolvenţă, în procedură de executare silită, reorganizare judiciară, faliment, dizolvare, lichidare ori administrare specială, care au activităţile suspendate sau restricţii asupra acestora.
Prima de activare nu se cumulează cu prima de încadrare şi cu prima de instalare
Primele de mobilitate, în care intră prima de încadrare şi prima de instalare, se acordă persoanelor care au domiciliul sau reşedinţa ori îşi stabilesc noul domiciliu în zonele prevăzute în Planul naţional de mobilitate care se aprobă şi se actualizează prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii.
Beneficiază de primele de mobilitate persoanele care se încadrează în muncă, cu normă întreagă, pentru o perioadă de cel puţin 12 luni.
Nu beneficiază de primele de mobilitate:
- persoanele care au mai beneficiat de o primă de încadrare sau de o primă de instalare în ultimele 36 de luni premergătoare solicitării primei de mobilitate;
- persoanele care se încadrează la angajatori cu care au fost în raporturi de muncă sau de serviciu în ultimii 2 ani;
- persoanele care se încadrează la angajatori la care calitatea de administrator/asociat este deţinută de una sau mai multe persoane fizice ori juridice care au calitatea de administrator/asociat şi la alţi angajatori cu care persoanele au fost în raporturi de muncă sau de serviciu în ultimii doi ani;
- persoanele pentru care plata indemnizaţiei de şomaj a fost suspendată iar ulterior, ca urmare a schimbării duratei contractului individual de muncă, plata indemnizaţiei de şomaj încetează;
- absolvenţii licenţiaţi ai facultăţilor de medicină, medicină dentară şi farmacie care, la data solicitării dreptului, au promovat concursul naţional de rezidenţiat pe locuri sau pe posturi în condiţiile legii;
- absolvenţii instituţiilor de învăţământ faţă de care angajatorii au obligaţia, potrivit legii, de a-i încadra în muncă.
Persoanele care beneficiază de primele de mobilitate au dreptul la menţinerea acestora şi în cazul în care, în perioada de 12 luni de la angajare, le încetează raportul de muncă sau de serviciu la angajatorul la care s-au încadrat în muncă şi se încadrează în termen de 30 de zile la un alt angajator, în aceleaşi condiţii.
Angajaţii sunt obligaţi să restituie integral sumele primite ca primă de activare, primă de instalare şi primă de încadrare dacă raporturile de muncă sau de serviciu încetează într-o perioadă mai mică de 12 luni de la data încadrării în muncă.
De asemenea, angajaţii sunt obligaţi să restituie integral suma primită ca primă de instalare în situaţia în care revin la vechiul domiciliu într-o perioadă de 12 luni de la angajare.
Firmele pot da angajaţilor tichete de masă a căror valoare a crescut, din decembrie, de la 9,57 de lei la 15 lei pe zi
Legea privind modificarea valorii tichetelor de masa de la 9,57 lei la 15 lei a intrat în vigoare în 1 decembrie.
Angajatorii sunt cei care decid dacă majorează valoarea tichetelor de masă până la maximum 15 lei pe zi, noile prevederi nefiind obligatorii pentru firme, ci opţionale.
Şomajul a avut o evoluţie oscilantă, cu scăderi în primele patru luni ale anului, în iunie, august şi septembrie, dar şi creşteri în mai şi iulie
Numărul de şomeri a scăzut în septembrie cu 9.212 faţă de luna precedentă, până la 519.866, nivel minim din 2008, iar rata şomajului a coborât la 5,9%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).
Datele arată că numărul şomerilor a scăzut puternic, cu circa 110.000, în ultimul an, de la 630.251 în septembrie 2015.
Şomajul este în continuare mai mare în rândul bărbaţilor, cu o rată de 6,7% în luna septembrie, în timp ce, în rândul femeilor, şomajul este de doar 4,8%.
Scăderea şomajului este generată în primul rând de creşterea rapidă a cererii de forţă de muncă, mai ales în zonele dezvoltate din jurul marilor metropole.
Cu toate acestea, şefii de companii se plâng tot mai des de lipsa forţei de muncă calificate, care începe să limiteze dezvoltarea afacerilor din România.
Datele oficiale arată că numărul de locuri de muncă vacante din economia românească, un indicator al deficitului de forţă de muncă la nivel naţional, a crescut în al doilea trimestru cu 20,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 57.100, în ciuda şomajului încă ridicat din unele regiuni.
Datele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) arată că, la sfârşitul lunii august, 421.273 şomeri erau înregistraţi oficial, ceea ce corespunde unei rate a şomajului de doar 4,8%.
Judeţele Teleorman, cu 12%, şi Vaslui (11,5%) au cele mai înalte niveluri ale şomajului din România, potrivit ANOFM.
Zonele cu şomaj ridicat sunt caracterizate cu calificarea slabă a forţei de muncă şi un grad scăzut de educaţie, spun experţii.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.