Preşedintele Klaus Iohannis cere Guvernului să "abandoneze" demersurile privind graţierea şi modificarea Codurilor penale, afirmând că Executivul nu poate trece peste voinţa cetăţenilor, după protestele de duminică seară.
"Guvernul nu poate să treacă peste voinţa cetăţenilor, care este suverană. Vocea oamenilor nu mai poate fi ignorată! O democraţie solidă este una în care majorităţile nu abuzează de drepturile lor doar pentru că deţin, vremelnic, puterea. Solicit Guvernului să abandoneze demersurile privind graţierea şi modificarea Codurilor penale. România are doar de pierdut din prelungirea acestei situaţii care a scos zeci de mii de români în stradă", se arată într-un mesaj al preşedintelui Klaus Iohannis, postat luni pe Facebook.
Ministerul Justiţiei organizează, luni, o dezbatere publică privind proiectele de ordonanţă de urgenţă care vizează graţierea şi modificarea codurilor penale, la care sunt aşteptate peste 200 de persoane. Dezbaterea are loc la o zi după ce peste 40.000 de oameni au manifestat în Bucureşti împotriva celor două proiecte. Manifestaţii la care au participat, în total, peste 30.000 de oameni au avut loc, duminică, şi în Cluj-Napoca, Sibiu, Braşov, Iaşi, Timişoara, dar şi în diaspora.
Consiliul Superior al Magistraturii, reunit în plen, în absenţa ministrului Justiţiei, Florin Iordache, a dat, în 25 ianuarie, aviz negativ proiectelor de ordonanţă de urgenţă privind graţierea şi modificările codurilor penale. Avizul dat de CSM este unul consultativ.
Pe această temă, preşedintele Klaus Iohannis a declanşat procedura pentru organizarea unui referendum. Preşedintele contestă cele două ordonanţe de urgenţă privind graţierea şi modificarea codurilor penale.
Proiectul de ordonanţă de urgenţă promovat de Ministerul Justiţiei prevede graţierea integrală a pedepselor de până la cinci ani precum şi jumătate din pedeapsa femeilor gravide, a celor care au în întreţinere copii sub cinci ani, a celor cu vârste de peste 60 de ani şi a celor cu boli incurabile în faze terminale.
Prevederile nu se aplică recidiviştilor, nici celor care s-au sustras executării pedepsei şi nici celor care comit infracţiuni după data de 18 ianuarie 2017. Proiectul prevede că OUG intră în vigoare în 18 februarie 2017.
Proiectul de OUG care modifică prevederi din Codul Penal şi din Codul de Procedură Penală ia în calcul pagubele materiale mai mari de 200.000 de lei în cazul abuzului în serviciu, reducând de la 7 la 3 ani de detenţie nivelul maxim al pedepsei şi eliminând sancţiunea cu interdicţia privind ocuparea unei funcţii publice.
În ceea ce priveşte conflictul de interese, printre cei menţionaţi că beneficiari ai folosului patrimonial de pe urmă faptei comise de funcţionarul public nu se vor mai regăsi şi cei cu care acesta a avut raporturi de muncă în ultimii cinci ani. Denunţurile vor fi valabile doar dacă sunt făcute în termen de şase luni de la data comiterii faptei reclamate.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.