Peste 450 de medicamente care au ieşit de sub patent s-ar putea ieftini în trepte, cu 35 la sută, pe durata a trei ani, pentru 56 de medicamente esenţiale compensate sută la sută producătorii ar putea majora tarifele, fără ca pacienţii să fie afectaţi, întrucât le primesc gratuit, farmaciile şi distribuitorii vor fi obligaţi să raporteze, zilnic, stocurile, iar Ministerul Sănătăţii (MS) va avea o platformă pe care orice persoană poate raporta lipsa unui medicament, sunt câteva dintre noutăţile unui proiect al MS privind noua politică a medicamentului pentru îmbunătăţirea accesului la tratament.
Noile reglementări vizează strict medicamentele compensate şi gratuite, şi nu pe acelea pe care populaţia şi le cumpără fără recomandare medicală, a precizat ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu.
Măsurile privind politica medicamentului pe următorii ani sunt grupate în patru capitole. Primul punct vizează ieftinirea treptată, în următorii trei ani, a medicamentelor, începând din primul trimestru al lui 2017.
"Ieftinim majoritatea medicamentelor în România, o facem în trepte, pentru a evita o nouă criză a medicamentelor. Astăzi avem pacienţi care rămân fără medicamente chiar dacă au tot dreptul la ele. Sunt medicamente pentru care nu există alternative terapeutice. Doar în ultimul an, Ministerul Sănătăţii a primit notificări că vor fi retrase 1.057 de produse medicamentoase din România", a spus Voiculescu.
El a explicat cum vor ajunge medicamentele să fie mai ieftine cu 35 la sută.
"Politica de preţ a făcut ca, în ultimul an, unele medicamente să ajungă atât de ieftine încât o parte din producători să nu le mai aducă în România şi atunci medicamentele pur şi simplu dispar din spitale, din farmacii. Vom introduce o ieftinire în trepte a medicamentelor ieşite de sub patent. Medicamentele care ies de sub patent vor fi ieftinite cu 10 la sută în primul an (2017, n.r.), cu încă 10 la sută în al doilea an (2018, n.r.) şi cu încă 15 la sută în al treilea an (2019 - n.r.), după trei ani ajungându-se la o ieftinire de 35 la sută", a mai spus Voiculescu.
O altă măsură este aceea a creşterii preţului la 56 de medicamente esenţiale, cu până la 20 la sută.
"Tot riscul ca unele medicamente să nu se mai găsească pe piaţă ne face să luăm o a doua decizie, o decizie care să protejeze pacienţii. Vom avea grijă de medicamentele esenţiale - acelea despre care OMS spune că ar trebui să se găsească oriunde, din Siberia până în Sahara. Vorbim de medicamente ieftine, generice, medicamente pe care dorim să le avem în România şi credem că acest lucru este esenţial. Pentru medicamentele compensate 100 la sută de către CNAS vom avea un alt regim de preţ. Vorbim despre 56 de medicamente, adică aproximativ 5 la sută din totalul existent în România, pentru care producătorii vor putea creşte preţul cu până la 20 la sută", a adăugat Voiculescu.
Lista medicamentelor esenţiale elaborată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii cuprinde 204 produse, dintre care, în România, 56 sunt compensate sută la sută.
"Dacă vorbim despre lista medicamentelor esenţiale compensate 100 la sută, în România vorbim de 56 de produse esenţiale. Mai bine de jumătate dintre ele au preţuri de sub 50 de lei. 31 la sută dintre ele au un preţ de sub 25 de lei. Sunt doar 10 produse care au preţ de peste 1.000 de lei. Impactul pentru pacient va fi zero. Ele sunt deja compensate 100 la sută. Impactul pe bugetul de stat va fi de asemenea zero, pentru că există taxa clawback. Taxa clawback va rămâne neatinsă pentru acest moment", a continuat Voiculescu.
Termenul pentru recalcularea preţului va fi discutat împreună cu ceilalţi parteneri, a precizat ministrul.
"Noi credem că fezabil este să facă acest lucru în primul trimestru al anului viitor. Reglementările statului român se referă strict la medicamentele care sunt emise pe bază de reţetă. Nu vorbim despre Nurofen, nu vorbim despre aspirină, despre paracetamol, medicamentele pe care mergem singuri şi ni le cumpărărm din farmacie, care au un preţ care nu a fost reglementat prin ordinul de ministru", a adăugat Voiculescu.
Altă măsură vizează reducerea exportului paralel, farmaciile şi distribuitorii urmând să fie obligaţi să raporteze zilnic stocurile de medicamente compensate.
"O altă problemă este că medicamentele care sunt mai ieftine în România sunt luate din România de anumite firme şi exportate în alte ţări din Europa, ca Germania, Franţa, Anglia. Unii realizează profituri bune în felul acesta, dar pacienţii români rămân câteodată fără medicamente. Astfel, noi toţi pierdem din cauza acestui export paralel care de altfel este un proces perfect legal în Europa şi pe care nu putem să îl oprim. Dar, atunci când pacienţii rămân fără medicamente, este un proces perfect imoral. Este imoral ca medicamentele românilor să fie luate din România şi duse în alte ţări. Soluţiile pe care le găsim pentru această problemă sunt, pe de o parte, să avem grijă ca medicamentele esenţiale să fie disponibile în România pentru că nu ne putem permite ca aceste medicamente să fie exportate pentru ca cineva să facă un profit. Pe de altă parte, pregătim o măsură implementată printr-un ordin de ministru şi printr-o soluţie informatică. Este vorba despre introducerea obligaţiei pentur farmacii şi pentru distribuitori să raporteze zilnic stocurile de medicamente compensate într-un sistem electronic", a mai spus ministrul Vlad Voiculescu.
Potrivit proiectului, în cazul scăderii stocurilor sub un anumit prag, Ministerul Sănătăţii şi Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (ANMDM) vor primi alerte şi vor putea solicita farmaciei sau distribuitorului respectarea obligaţiei de serviciu public prevăzut în lege.
"Astăzi (miercuri, n.r.) vom pune în transparenţă proiectul şi curând sistemul va începe să funcţioneze", a adăugat Voiculescu.
A patra măsură vizează realizarea unui website care să devină un instrument esenţial pentru a constata lipsa unor medicamente.
"Site-ul se va numit www.medicamentelipsa.ro. Lipsa medicamentelor poate fi semnalată pe acest site. Tot pe acest site va fi găsit un raport lunar al măsurilor pe care Ministerul Sănătăţii le-a luat pentru ca medicamentele să fie disponibile în România. Recalcularea preţurilor se va face imediat ce Hotărârea de Guvern va fi publicată", a precizat Voiculescu.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.