Managerul Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte, Claudiu Dumitrescu, face un „apel disperat” la medicii de familie să fie alături de cei din spital în tratarea cazurilor de COVID-19 şi la populaţie să respecte măsurile de prevenire a îmbolnăvirii din cauza noului coronavirus. El relatează că ”pleci deprimat după ce vizitezi 10-15 pacienţi şi vezi suferinţa şi teama prin care trec”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Ce văd la televizor este foarte puţin faţă de ce vezi în realitate. (...) Credeţi-mă că pleci deprimat după ce vizitezi 10-15 pacienţi şi vezi suferinţa şi teama prin care trec, închişi în acele saloane în acele clădiri din care nu pot să iasă şi aşteptând momentul izbăvitor, momentul vindecării”, susţine managerul unităţii sanitare. Acesta povesteşte că el şi colegii săi au fost în „situaţii disperate” când trebuia să mai găsească un loc pentru un pacient care avea nevoie de ajutor ca să respire.
„Sunt ore care ne macină şi ne epuizează. Ne este teamă şi nouă, corpului medical, pentru ce momente vor urma în iarna următoare” , spune Dumitrescu.
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
 
„Este un semnal de alarmă pe care îl tragem din următoarele motive: numărul de pacienţi a fost din ce în ce mai mare în fiecare zi. Asta nu ţine de noi, nu spitalul creează această problemă, deşi noi, spitalele, suntem folosite ca paratrăsnet al societăţii, lucru pe care nu îl vom putea îndepărta nici în următoarea perioadă.  Numărul de medici este extrem de limitat şi, în plus, au apărut îmbolnăviri inerente pentru că medicii, asistenţii, infirmierii care tratează pacienţii COVID-pozitiv în mod inerent se vor îmbolnăvi. Chiar dacă măsurile de protecţie la spital sunt duse la nivel maxim, îmbolnăvirile nu vor întârzia să apară. Ştim că populaţia este nemulţumită de timpul de aşteptare la UPU acest lucru ne preocupă în fiecare zi” a declarat managerul SJU Târgovişte, Claudiu Dumitrescu, într-o conferinţă de presă susţinută  online, vineri, alături de mai multe cadre medicale din spital.
El susţine că s-au făcut „numeroase modificări” pentru a scădea timpul de aşteptare la Unitatea de Primiri Urgenţe şi constată mesaje pline de furie trimise pe Facebook. În acest context, managerul face apel la medicii de familie, de pe de o parte să fie alături de colegii din spitale, iar pe de altă parte la populaţie, să respecte regulile. 
„Facem un apel disperat către corpul medicilor de familie pe care îi rugăm să ne fie aproape în aceste momente. Fără ajutorul dumnealor, pe care îl cerem disperaţi, nu putem să reuşim. Facem apel la populaţie să respecte cu stricteţe măsurile de protecţie şi de distanţare socială şi să ne înţeleagă şi pe noi că suntem alături de dumnealor, dar fără unitatea între cele două grupări, să le spun aşa, pacienţi şi corpul medical nu vom reuşi. După părerea mea, asta e cheia succesului. De multe ori am văzut pe Facebook, peste 90% din mesaje sunt înjurături şi blesteme. Dacă asta reprezintă o uşurare pentru pacient, pot să continue să le facă, dar credeţi-ne că suntem epuizaţi” a mai spus managerul de spital. 
El spune că a mers în spital şi a discutat cu bolnavii iar la televizor se vede „foarte puţin” faţă de ce e în realitate.
„Ce văd la televizor este foarte puţin faţă de ce vezi în realitate. (...) Credeţi-mă că pleci deprimat după ce vizitezi 10-15 pacienţi şi vezi suferinţa şi teama prin care trec, închişi în acele saloane în acele clădiri din care nu pot să iasă şi aşteptând momentul izbăvitor, momentul vindecării şi al eliberării. Situaţia extrem de disperată, numărul de locuri la noi la spital e din ce în ce mai mic, ne bucurăm pentru fiecare loc liber, pentru fiecare loc la terapie intensivă”, a mai afirmat Claudiu Dumitrescu.
Managerul susţine că unitatea sanitară pe care o conduce are opt locuri pentru terapie intensivă destinate pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus şi că medicii au ajuns să se bucure atunci când constată că unul dintre paturi este liber. 
„Când avem şapte ocupate, credeţi-mă că putem să spunem că ne bucurăm că mai putem salva încă un pacient. Am fost în situaţii disperate de foarte multe ori în această perioadă, când aveam toate paturile ocupate şi trebuia să găsim soluţii pentru al nouălea sau al zecelea pacient. Credeţi-mă, asta reprezintă o epuizare psihică în momentul când eu, directorul medical, medicul de gardă din UPU, din pneumologie trebuie să luăm diverse decizii care să nu afecteze nici pe cei opt care sunt în paturi la terapie intensivă, nici pe al nouălea sau al zecelea care urmează să fie şi el ventilat sau măcar pus pe o masă specială ca să-i asigurăm respiraţia. Sunt ore care ne macină şi ne epuizează. Ne este teamă şi nouă, corpului medical, pentru ce momente vor urma în iarna următoare”, declară medicul.
El a spus că „soluţii de ajutor din alte părţi nu există şi nici nu cerem soluţii miraculoase” iar „altă soluţie nu există decât să fim uniţi şi să trecem cu toţii peste această perioadă”.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.