Trei adolescenţi au fost daţi dispăruţi şi sunt căutaţi, după ce au plecat dintr-o casă de tip familial din judeţul Hunedoara şi nu au revenit.
”La data de 26 martie 2025, în jurul orei 00:30, Poliţia Oraşului Uricani a fost sesizată de un reprezentat al Casei de tip familial din Uricani, despre faptul că minorele Csicso Iuliana Maria (de 16 ani), Dodo Cristian Daniel (de 16 ani) şi Crivinar Noemi Estera (de 15 ani ), au plecat voluntar din centrul din Uricani în data de 25 martie 2025, în jurul orei 15.00 şi nu au mai revenit”, a transmis IPJ Hunedoara.
Poliţia precizează şi semnalmentele adolescenţilor dispăruţi:

Csicso Iuliana Maria are următoarele semnalmente: înălţime 1,53 m., 45 kg., păr roşcat - castaniu (creţ), tuns până la umeri, ochi căprui, faţă ovală. La data plecării era îmbrăcată cu o geacă albastru închis, cu glugă de culoare roz, pantaloni tip de blue-jeans şi pantofi sport de culoare neagră.

Crivinar Noemi Estera are următoarele semnalmente: înălţime 1,55 m., 45 kg., păr şaten deschis, tuns până la umeri, ochi verzi, faţă ovală, ten deschis. La data plecării, era îmbrăcată cu geacă de culoare albastru închis, pantaloni blue-jeans şi pantofi sport de culoare gri.

Dodo Cristian Daniel are următoarele semnalmente: înălţime 1,60 m., 55 kg., păr negru, tuns scurt, ochi căprui, faţă ovală, poartă mustaţă şi barbă; la data plecării era îmbrăcat cu geacă de culoare bicoloră (roşu şi albastru), pantaloni blue-jeans şi pantofi sport de culoare albă.
”Minorii au mai fost plecaţi voluntar din centrul de plasament din Uricani în repetate rânduri, fiind găsiţi pe raza localităţilor Deva, Uricani, Lupeni şi Petroşani”, au precizat poliţiştii.
Aceştia au demarat căutările, în vederea găsirii minorilor, care a fost daţi în urmărire naţională.
”Persoanele care deţin informaţii despre locul în care s-ar putea afla cei în cauză, sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze numărul unic de urgenţă 112”, transmite IPJ Hunedoara.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.