Cele mai ridicate procente de promovare la examenul de Bacalaureat (peste 77 la sută) s-au înregistrat în judeţele Cluj, Bacău, Braşov, Sibiu şi Galaţi, în timp ce în Ilfov, Teleorman şi Giurgiu, promovabilitatea a fost sub 50 la sută, anunţă Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice (MENCS).
Rata de promovare înregistrată de absolvenţii care au susţinut probele în prima sesiune a examenului naţional de Bacalaureat 2016 este de 66,7 la sută (cu 0,3 mai mare decât rata de promovare din aceeaşi sesiune a anului trecut), potrivit datelor MENCS.
Astfel, au promovat 86.262 (66,7 la sută) de candidaţi dintr-un total de 129.390 de candidaţi prezenţi. În funcţie de anul şcolar în care au absolvit studiile liceale, 81.490 de candidaţi promovaţi provin din promoţia 2015-2016 (74,1 la sută, rată de reuşită din cei prezenţi), iar 4.772 de candidaţi provin din promoţiile anterioare (24,6 la sută, rată de reuşită). S-au înregistrat 56 de medii de 10 (cele mai multe în Capitală - şapte medii).
Din totalul celor 137.338 de candidaţi înscrişi, s-au prezentat 129.390 de candidaţi (109.973 din promoţia 2015-2016 şi alţi 19.417 din promoţiile anterioare).
Au absentat 7.948 de candidaţi, în timp ce 42.937 de candidaţi au fost declaraţi respinşi (28.383 din promoţia curentă şi alţi 14.554 din promoţiile anterioare). Pentru fraudă sau tentativă de fraudă, au fost eliminaţi 191 de candidaţi, care nu se vor putea înscrie la următoarele două sesiuni ale Bacalaureatului.
Pe judeţe, cele mai ridicate procent de promovare s-au înregistrat în judeţele Cluj (83,32 la sută), Bacău (79,91 la sută), Braşov (78,21 la sută) Sibiu (77,69 la sută) şi Galaţi (77,65 la sută).
Rata de promovare în Capitală este de 68,5 la sută. Judeţele în care rata de promovare s-a situat sub 50 la sută sunt Ilfov (34,15 la sută), Teleorman (48,48 al sută) şi Giurgiu (40,06 la sută).
Nota minimă de promovare, pentru fiecare disciplină, este 5, iar media finală pentru promovarea examenului este minimum 6. Procentul de promovare s-a calculat din totalul candidaţilor prezenţi, incluzând în această categorie şi candidaţii eliminaţi, precizează MENCS.
Rezultatele (înainte de contestaţii) au fost afişate, marţi, conform calendarului, la centrele de examen şi pe pagina web dedicată, bacalaureat.edu.ro.
Contestaţiile pot fi depuse tot marţi (între orele 16:00 şi 20:00). Rezultatele finale vor fi făcute publice sâmbătă,16 iulie.
Faţă de Bacalaureatul 2016, când au fost înscrişi 137.338 de candidaţi dintre care au fost prezenţi 129.390 şi au reuşit 86.262 (66,7 la sută), anul trecut au fost înscrişi 168.939 candidaţi, dintre care au fost prezenţi 159.717 şi au promovat examenul 105.977 (66,4 la sută), în timp ce în 2014 au fost înscrişi 161.682 candidaţi, s-au prezentat 151.314 şi au reuşit 89.675 (59,3 la sută).
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.