Douăzeci de persoane s-au strâns, miercuri, în faţa sediului Prefecturii din Galaţi, la protestul anunţat de liderul Alianţei Europensionarilor, bătrânii scandând ”Jos Iohannis” şi exprimându-şi susţinerea pentru Guvernul Grindeanu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Pensionarii s-au adunat în faţa Prefecturii din Galaţi miercuri, începând cu ora 15.00. Cei 20 de manifestanţi au ţinut în mâini coli de hârtie pe care scria ”Iohannis, demisia”, oamenii scandând, totodată ”Jos Iohannis!” sau ”DNA, să te ia!”.

”Ne-am adunat pentru ca domnul Iohannis să plece, pentru că nu este în stare să conducă România, o dezbină. Noi suntem hotărâţi, cei care am votat, nu cei care protestează în Piaţa Victoriei hotărăsc soarta României. Mulţi dintre ei nu muncesc, noi am muncit o viaţă întreagă. Înseamnă că votul nostru nu mai e valabil? Deci, mai e democraţie în România sau nu? Asta ne întrebăm noi pensionarii. Domnul Iohannis să nu mai vină zâmbitor în Parlament şi sfidător la adresa celor care au votat acest Guvern. Noi vrem stabilitate, vrem programul care este bun, iar în 2020 să aleagă cei din Piaţa Victoriei”, a spus liderul Alianţei Europensionarilor, Toader Cristea, organizatorul protestului.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Un alt pensionar a criticat discursul de marţi al preşedintelui Klaus Iohannis susţinut în Parlament.

”În Parlament a avut un discurs sub orice critică. Nu poţi să spui oamenii mei, Parlamentul meu, nu. Totul este al României, iar el nu are nimic. El e un simplu vremelnic conducător. Să lase acest Guvern să îşi facă treaba, să facă tot ce au promis, să şi le ducă la capăt, că e pentru populaţie, nu e pentru Iohannis, pentru Dragnea, Tăriceanu, Ponta. E numai pentru noi şi vrem să se liniştească odată”, a spus pensionarul.   

Liderul Alianţei Europensionarilor a anunţat protestul încă de marţi.

Oamenii spun că vor continua protestele şi în zilele următoare, organizatorul manifestaţiei afirmând că a primit autorizaţie pentru derularea acţiunilor până sâmbătă şi că urmează să ceară prelungirea acesteia. De altfel, Cristea, a mai spus că nu exclude să ajungă şi la Bucureşti pentru a protesta.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.