Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, sâmbătă, că va propune Consiliului General ca toate obiectivele de investiţii să beneficieze de finanţare, pentru ca şantierele, sursă a blocajelor rutiere, să se finalizeze, iar Poliţia locală va lua măsuri, începând de săptămâna viitoare, pentru a pune capăt fenomenului parcagiilor ilegali. Totodată, Firea a spus că a cerut instituţiilor de control să nu facă abuzuri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Am adresat o rugăminte specială tuturor instituţiilor de control, să se poarte cu respect atât cu cetăţenii, cât şi cu reprezentanţii comercianţilor, unde sunt aglomerări urbane, să nu facă abuzuri, să nu supraliciteze, să informeze toţi agenţii economici care sunt regulile pe care trebuie să le respecte şi apoi, după avertisment, să se treacă la măsuri coercitive", a spus Gabriela Firea.

Ea a susţinut că Poliţia locală nu va face excese în controale.  

Pe de altă parte, Firea a anunţat că toate contractele finanţate de primărie vor cuprinde penalităţi foarte mari.

"Pentru contractele deja în derulare, începând de săptămâna viitoare va exista atât un audit de resurse umane, cât şi unul care priveşte achiziţiile, dar şi situaţia financiară a Primăriei. Voi propune Consiliului General ca toate obiectivele de investiţii să beneficieze de finanţare, chiar dacă va fi nevoie de rectificare bugetară, tocmai pentru ca şantierele din Capitală să se finalizeze. Acestea sunt o cauză a blocajelor din trafic", a spus Gabriela Firea. 

De asemenea, primarul general al Capitalei a anunţat că va formula un punct de vedere cu privire la proiectul de hotărâre de guvern care va reglementa modul în care pot fi ridicate vehiculele staţionate neregulamentar, publicat, vineri seară, de Ministerul Afacerilor Interne (MAI). Potrivit proiectului, doar administratorul drumului poate pune în aplicare măsura ridicării vehiculelor, propunându-se stabilirea un set de reguli care să descurajeze apariţia practicilor abuzive şi deturnarea scopului măsurii într-unul comercial.

"Este un proiect al MAI şi vom formula un punct de vedere. Împreună va trebui să luăm cele mai bune soluţii", a spus Firea.
 
Cu referire la parcagiii ilgali, Gabriela Firea a arătat că Poliţia locală a municipiului şi poliţiile de sector se vor întâlni săptămâna viitoare pentru a nu mai permite perpetuarea acestui fenomen. "Un fenomen care trebuie să înceteze. Vom pune punct acestei practici", a adăugat primarul general al Capitalei.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.