Concerte, spectacole, timp liber, baloane colorate, distracţie, cadouri, asta înseamnă pentru majoritatea părinţilor 1 Iunie, Ziua Internaţională a Copilului. Dr. Cristian Andrei trage, însă, un semnal de alarmă şi ne vorbeşte despre cât de important este să îi acordăm atenţie copilului nostru şi despre uşurinţa cu care sunt confundate uneori manifestările depresiei cu nişte simple capricii. Există probleme de comunicare între generaţii, iar a-ţi asculta copilul nu înseamnă doar să fii receptiv la nevoile materiale ale acestuia.
âPoate că unul dintre cele mai de preţ cadouri pe care poţi să îl faci copilului tău de 1 Iunie este să îl asculţi, să fii alături de el mai mult decât cu prezenţa fizică.
Recent, o ştire a şocat întreaga Românie: un tânăr de 19 ani din Vâlcea şi-a dat foc pe stradă, iar el nu a mai putut fi ajutat de nimeni. Cum a ajuns un adolescent să recurgă la un gest atât de disperat? De ce strigătele lui de ajutor nu au fost înţelese nici de societate, nici de şcoală, nici de familie?
Un răspuns poate fi acela că, pe de-o parte, un adolescent despresiv nu acceptă ajutorul cuiva, pe de altă parte, comportamentul lui poate fi uşor confundat cu “capriciile vârstei”.
Doctorul Cristian Andrei vorbeşte şi despre importanţa proiectelor educative, care îi pot ajuta atât pe părinţi, cât şi pe adolescenţi.
“Numărul de proiecte educative preventive în interesul tinerilor din România din partea statului este aproape zero, singurele care sprijină aceste programe sunt provenite tot din mediul privat”, spune dr. Cristian Andrei.
Deşi depresia este inclusă în Programul Naţional de Sănătate Mintală, pentru adolescenţi, susţine acesta, nu există programe specifice, fundamentate pe valorile şi nevoile lor.
Domnule doctor, cum apare depresia la un adolescent?
Ca în viaţa oricărui om, când un factor nefavorabil de viaţă se multiplică sau se prelungeşte dincolo de capacităţile persoanei de a se echilibra. Când acea persoană este izolată, nemulţumită de sine sau cu prea puţine soluţii la dispoziţie, depresia se precipită şi inundă întreaga personalitate. Uneori un lucru foarte mic este cel care declanşează procesul depresiv, după ce se s-au acumulat mai multe neajunsuri.
Cum recunoaştem depresia la un adolescent?
O întrebare foarte bună. Depresia unui adolescent este foarte diferită şi greu de detectat de către un adult. Dacă la copil depresia se manifestă cu impresia că acel copil este exagerat de cuminte, la adolescent apar tot felul de manifestări care ne induc în eroare. De exemplu, adolescentul ne dă impresia că este leneş, că nu ascultă ce spunem şi că este impertinent uneori cu răspunsurile lui sau cu tăcerea. Alteori, pentru că se luptă cu apariţia depresiei, adolescentul pare agitat, obraznic, refractar la tot ce i se propune. Nu participă la activităţile familiei, nu dă dreptate nimănui şi se poartă relativ urât cu fraţii mai mici. În unele cazuri, adolescentul, nemulţumit de propria persoană, are tendinţa de a se auto-agresa, de a vorbi urât despre sine, iar în ziua de astăzi este destul de răspândită şi de îngrijorătoare tendinţa unor tineri de a se tăia cu un obiect ascuţit pe mână sau pe picior.
Cum se tratează depresia?
De cele mai multe ori, depresia poate fi tratată prin psihoterapie şi ameliorarea stilului de viaţă. Dacă ea se manifestă tot mai grav, cu izolarea extremă, abandon şcolar, autoagresiune şi chiar tendinţe suicidare, este necesar consultul la medicul psihiatru şi instituirea unui tratament medicamentos. Una dintre cele mai răspândite greşeli ale adulţilor este faptul că îi cer adolescentului să-şi folosească voinţa atunci când are o stare rea, depresivă, fără să ştie că funcţia voinţei este una dintre primele care sunt afectate de depresie şi nu funcţionează. Asta înseamnă că un depresiv nu se poate trata singur şi nu putem să-i cerem acest lucru.
„Statul nu ar trebui să se bazeze pe suprataxarea companiilor sau pe interzicerea unor domenii, ci ar trebui să se preocupe mult mai mult pe educarea adolescenţilor”
Cum ajunge un tânăr la un gest extrem şi nimeni din jurul lui nu observă?
Din cauza faptului că aproape întotdeauna există probleme de comunicare între generaţii şi mai ales din cauza faptului că părinţii confundă simptomele depresiei cu nişte capricii sau cu un comportament sfidător, depresia trece neobservată şi chiar este accentuată de către cei din familie sau din şcoală prin critici şi prin presiuni exercitate asupra adolescentului. Aceste presiuni îl determină pe adolescent să plece de acasă, să se izoleze extrem, să tragă unele semnale de alarmă prin autoagresiune şi, până la urmă, să îşi şteargă durerea cu un gest necugetat. Din ce am observat până acum, în vizitele pe care le fac de aproape 6 ani în liceele din ţară, şi discutând cu mii de liceeni, adolescenţii nu sunt pregătiţi să facă faţă pierderilor, de orice fel. Nu au o teorie proprie a pierderii, nu sunt obişnuiţi cu ideea de a avea întotdeauna o alternativă pentru a face faţă mai uşor unei pierderi.
Ce ar trebui să facă statul/societatea pentru a proteja adolescenţii?
Un lucru pe care îl tot spun de ceva vreme este că adulţii, părinţii, profesorii, autorităţile ar trebui să înceapă să înveţe de la adolescenţi limbajul lor, valorile lor şi stilul lor de viaţă, pentru a comunica eficient şi la timp cu ei. Şcoala este foarte concentrată pe curricula obligatorie, fără să ţină cont de faptul că adolescenţii sunt mai influenţaţi de ceea ce se discută în cercul lor, de mesajele care vin prin intermediul reţelelor sociale. Datorită Internetului, adolescenţii sunt, de cele mai multe ori, mai bine informaţi decât educatorii lor şi nu primesc sfaturi de la aceştia, pentru că nu mai au respect pentru ei. De exemplu, în situaţii deprimante, adolescenţii se confesează prietenilor de aceeaşi vârstă, consumă alcool sau marijuana şi astfel consideră că se tratează singuri, în timp ce părinţii lor nu ştiu nimic despre toate acestea. În rândul adolescenţilor cele mai eficiente soluţii sunt acele programe de intervenţie care îi implică şi pe ei, în ceea ce se numeşte conceptul de Peer Education. De asemenea, toate programele care sunt deschise către tineri trebuie să plece de la valori ale acestora: prietenie, distracţie, umor, iubire, curiozitate şi experiment. Dacă noi reuşim să ajutăm un adolescent să fie integrat între cei de-o seamă, el nu are niciun risc de a face depresie. În plus, statul trebuie să-i protejeze pe adolescenţi. Numărul de proiecte educative preventive în interesul tinerilor din România din partea statului este aproape zero, singurele care sprijină aceste programe sunt provenite tot din mediul privat. Statul român nu ar trebui să se bazeze pe suprataxarea companiilor sau, mai rău, pe interzicerea unor domenii, ci ar trebui să se preocupe mult mai mult pe educarea adolescenţilor, pe informarea şi conştientizare lor şi a societăţii.
Din punctul dumneavostră de vedere, de specialist, în Romania depresia este inclusă în planul naţional de sănătate sau într-un plan specific pentru sănătatea mintală?
Depresia este inclusă în Programul Naţional de Sănătate Mintală, ea este menţionată printre obiectivele preventive ale sistemului de sănătate, dar pentru adolescenţi nu există programe specifice, fundamentate pe valorile lor, aşa cum le-am menţionat mai sus. Abordarea umanistă, cu implicaţii sociale a sănătăţii mintale în România este practicată aproape exclusiv de către organizaţiile neguvernamentale din domeniul sănătăţii mintale, fiind extrem de puţin percepută la nivelul Guvernului pe toate laturile ei: latura socială, latura profesională, latura educaţională, prevenirea secundară şi terţiară etc.
Sănătatea mentală: un subiect tabu pentru autoritati/politicieni?
Într-adevăr, problematica de sănătate mintală a societăţii româneşti este o Cenuşăreasă a preocupărilor la nivel politic. Din experienţa mea în acest domeniu, doar dacă un politician are în familie pe cineva cu depresie sau cu o altă boală mintală va fi receptiv pentru o vreme când este solicitat de un ONG sau de un grup de cetăţeni să acorde atenţie acestui domeniu.
Cum să faci, ca parinte, apropiat, prieten bun/societate să eviţi un deznodământ tragic?
În primul rând trebuie să fii mai bine informat cu privire la manifestările depresiei la un adolescent, să nu le confunzi cu diversele defecte comportamentale sau de educaţie. În al doilea rând, este important să fii prieten cu prietenii adolescentului tău, să fii informat cu privire la situaţiile în care el se poate afla şi să le ceri acestora ajutorul în a comunica mai bine cu el. În al treilea rând, este extrem de important să iei în serios orice fel de semnal de alarmă transmis de către cel tânăr, să îi fii alături şi să nu îl cerţi pentru tendinţele lui auto-agresive.
Cum trebuie abordat un depresiv in stare de negare, astfel incat sa accepte terapia?
Din păcate, majoritatea adolescenţilor cu depresie nu acceptă intervenţia cuiva asupra stării lor şi este destul de greu să îi aduci la psihoterapeut sau la psihiatru. Tehnica pe care o folosim noi la Institutul de Relaţii Umane este aceea de a îi cere ajutorul adolescentului pentru a rezolva preocupările părinţilor sau eventualele probleme ale acestora. În atitudinea faţă de adolescentul depresiv sunt necesare: empatie, onestitate, atitudine pozitivă, receptivitate. Este important să-i stăm alături adolescentului, nu să-l trimitem obligatoriu la şcoală sau să îl sancţionăm pentru că nu munceşte.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
