Ministrul Educaţiei, Daniel David, a afirmat, joi seară, că a observat ”o zonă de concentrare foarte mare a puterii” şi toată lumea doreşte să vorbească cu ministrul pentru orice problemă. ”Dacă au fost miniştrii care au vrut să facă micromanagement, eu cred că este o mare greşeală”, a declarat ministrul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Din păcate, vedem cu toţii că există o doză prea mare de neîncredere, suspiciune, cooperarea nu funcţionează foarte bine. Văd o zonă de concentrare foarte mare a puterii. Adică toată lumea doreşte să vorbească cu ministru pentru orice problemă. Nimeni nu are încredere să discute cu alte instituţii, cu profesorul, cu directorul de şcoală, cu inspectorul, cu directorii din minister, cu secretarii de stat, toţi vor să discute cu ministrul, ceea ce mie mi-arată că sistemul nu funcţionează bine”, a afirmat, joi seară, ministrul Educaţiei.

Daniel David a adăugat: ”Dacă au fost miniştrii care au vrut să facă micromanagement, eu cred că este o mare greşeală pentru un sistem atât de complicat şi complex”.

Ministrul a precizat că îşi doreşte să ”iasă în faţă” când este vorba despre viziune şi despre strategie, să monitorizeze implementarea operaţională, dar nu să o facă el.

”Să fiu atent să funcţioneze bine lucrurile, iar când apar probleme mari - nu orice problemă minoră de sistem trebuie să ajungă la ministru - când apar probleme mari, să mă asigur că reacţionăm rapid, transparent. Şi în acelaşi timp, dacă nu există reguli prin care să corectăm problema care a apărut, să creez rapid regulile respective. Cred că asta este funcţia unui ministru, nu să fie un fel de administrator care face micromanagement la un sistem atât de complicat şi de complex”, a adăugat Daniel David.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.