Vicepremierul Dan Barna afirmă că este o realitate faptul că cele mai multe dintre spitalele din România sunt "sub standardele de siguranţă" şi afirmă, totodată, că este nevoie de măsuri drastice care să ducă la respectarea regulilor în unităţile medicale. "Cultura încălcării regulilor la nivel sanitar cel puţin trebuie descurajată prin aceste măsuri foarte dure. Nu ştiu încă lanţul de cauzalitate de la Balş, dar nu cred că ar fi nicio surpriză să constatăm că, de fapt, a fost o neglijenţă sau o eroare umană sau un gură cască care a fumat sau altcineva care a uitat să scoată reşoul din priză”, declară vicepremierul.
"Este o situaţie regretabilă, din păcate, vedem că nu reuşim să evităm aceste riscuri care există în momentul de faţă în spitalele unde se foloseşte oxigen. Este o situaţie tragică, transmit condoleanţe familiilor victimelor acestui, deocamdată, accident, o să vedem în zilele următoare care a fost lanţul de cauzalitate, o să vedem ce s-a întâmplat şi ce a generat această tragedie, e cumva de remarcat reacţia autorităţilor şi reacţia echipelor de intervenţie care într-un timp foarte scurt au intervenit la faţa locului”, a declarat Dan Barna, vineri după-amiază, la Sibiu.
Evenimente
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
Întrebat care ar fi, în opinia sa, măsurile care trebuie luate cu privire la spitale pentru ca această situaţie să nu se repete, Barna a vorbit despre măsuri drastice care să prevină încălcarea regulilor, arătând că nu ar fi surprins să constate că incendiul a avut drept cauză o eroare umană.
"Aceste măsuri drastice trebuie să vizeze - dincolo de necesitatea de investiţii care e asumată şi se regăseşte în proiectele pe care le vom depune, în Programul Naţional de Rezilienţă este peste un miliard de euro infrastructură de sănătate, tocmai pentru că înţelegem şi acceptăm faptul că spitalele din România, în momentul acesta, marea lor majoritate sunt sub standardele de siguranţă, este o realitate, oricât o ascundem sub preş, oricât vorbim despre altceva, iată că vedem că şi într-un spital considerat de standard, sau considerat bun, în Bucureşti, nu într-un cătun îndepărtat, se pot întâmpla astfel de tragedii ceea ce arată că avem o problemă, cred eu, şi cu respectarea regulilor. Acest «merge şi aşa» în care mai aduc o izotermă de acasă pentru un pacient, acest mai bag în priză încă ceva că mai am eu un echipament, l-am adus ca să treacă timpul mai repede, lucrurile acestea care se fac pe buna înţelegere, i-am spus asistentului sau asistentei, sau am intrat în afara programului sau nu am mai verificat un echipament, toate lucrurile acestea... cultura încălcării regulilor la nivel sanitar cel puţin trebuie descurajată prin aceste măsuri foarte dure. Nu ştiu încă lanţul de cauzalitate de la Balş, dar nu cred că ar fi nicio surpriză să constatăm că, de fapt, a fost o neglijenţă sau o eroare umană sau un gură cască care a fumat sau altcineva care a uitat să scoată reşoul din priză”, a adăugat vicepremierul.
El a precizat că nu vrea să facă speculaţii cu privire la cauzele incendiului de la Institutul "Matei Balş", însă a adăugat că majoritatea accidentelor de acest tip se întâmplă "tocmai dintr-o detaşare pe care o avem faţă de reguli”.
În ceea ce priveşte investiţiile în spitale, Barna a subliniat că pe "zona de risc maxim şi de vulnerabilitate majoră”, cum sunt spitalele unde se administrează oxigen, este nevoie de dotări standard, iar instalaţiile folosite în acest zone să fie "cele corecte”.
"Nu vorbim de situaţia doar de la Bucureşti, dar în toată ţara, în aproape orice spital intrăm, vedem improvizaţii, vedem prelungitoare trase prin salon, băgate mai multe prize, unele în altele. Sunt foarte puţine saloane şi paturi care respectă, într-adevăr, normativele de siguranţă la standard european şi la standard tehnic corect. Or lucrul acesta şi ceea ce s-a întâmplat astăzi la Bucureşti ne dovedeşte că buna credinţă de declaraţiile de intenţie nu sunt suficiente. Trebuie să fie măsuri foarte ferme legate de respectarea normelor şi de respectarea tehnologiei utilizate”, consideră Dan Barna.
Acesta a menţionat că, în realitate, în puţine locuri sunt probleme legate de asigurarea unui buget pentru dotări, ci problemele sunt legate, mai degrabă, de management "subperformant” al unităţilor sanitare.
"Mă îndoiesc să fie în sistem solicitări ale managerilor pentru echipamente de siguranţă pe secţii de oxigen care să fi fost respinse din lipsă de bani. De cele mai multe ori este o neglijenţă sau un management incompetent”, consideră viceprim-ministrul.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.