Corpul de control al premierului a făcut verificări privind achiziţia de către Ministerul Sănătăţii, în perioada 2007 - 2010, a sistemului informatic de înaltă performanţă pentru unităţile spitaliceşti, constatând mai multe nereguli, inclusiv faptul că, deşi s-au plătit de către minister peste 11 milioane de dolari şi 13 milioane de lei, iar sistemul trebuia implementat la 16 spitale, acesta a fost realizat doar la Institutul Clinic Fundeni şi la Spitalul Clinic de Urgenţă Târgu-Mureş, însă nici acolo nu este utilizat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Corpul de control al premierului a făcut un control la Ministerul Sănătăţii, pentru verificarea respectării prevederilor legale în legătură cu atribuirea şi derularea unor contracte de achiziţie publică pentru sistemele informatice, în perioada 1 ianuarie 2007 – 31 decembrie 2010, constatând că Ministerul Sănătăţii a achiziţionat un singur sistem informatic, respectiv sistemul informatic de înaltă performanţă pentru unităţile spitaliceşti, în baza unor Hotărâri de Guvern, proiectul având ca scop informatizarea managementului administrării spitalelor.

Potrivit raportului Corpului de control, ”Proiectul de Informatizare a Administrării Spitalelor” a fost destinat îmbunătăţirii calităţii serviciilor furnizate în sistemul medical din România, oferirii unui instrument modern de control al resurselor, de cunoaştere a costurilor şi de urmărire a pacienţilor.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Astfel, în 22 noiembrie 2000, între Ministerul Sănătăţii, în calitate de beneficiar, şi Compaq Computer România S.R.L. şi Siemens Business Services GmbH&Co, în calitate de furnizori, a fost încheiat contractul de furnizare nr. GH/8939/23.11.2000 având ca obiect livrarea de hardware către Ministerul Sănătăţii şi implementarea sistemelor IT pentru 34 spitale.

Pentru implementarea acestui proiect, în anul 2000 au fost adoptate Hotărârile Guvernului nr. 1.079/2000 şi nr. 1.318/2000, prin care Ministerul Finanţelor a fost autorizat să garanteze prin intermediul Ministerului Sănătăţii un credit extern în valoare de 22 de milioane de dolari, precum şi dobânzile, comisioanele şi alte costuri aferente, în vederea asigurării resurselor financiare necesare achiziţionării de sisteme informatice de înaltă performanţă pentru unităţile sanitare din judeţele Argeş, Mureş şi Sibiu, iar Ministerul Sănătăţii a fost autorizat să aplice pentru achiziţia acestor sisteme informatice procedura de negociere cu o singură sursă.

După aproximativ şapte ani de la încheierea contractului de furnizare, prin Hotărârea Guvernului nr. 835/2007 a fost modificată sursa de finanţare, sumele necesare realizării acestui sistem urmând a fi asigurate din venituri proprii ale Ministerului Sănătăţii, şi nu dintr-un credit extern garantat de către Ministerul Finanţelor, aşa cum fusese iniţial prevăzut. Ulterior, prin Hotărârea Guvernului nr. 1149/2007 a fost precizată suma alocată acestui proiect, respectiv 18,4 milioane lei.

Conform sursei citate, contractul de furnizare a fost încheiat în anul 2000 sub condiţie suspensivă, înainte ca sursa de finanţare să fie certă, nu a avut prevăzută perioadă de valabilitate şi nici nu a fost demarat până în anul 2007, când a fost încheiat primul act adiţional la contract.

Clauza privind condiţia suspensivă prevăzută la art. 24 din contract referitoare la data intrării în vigoare a contractului (data aplicării acordului de împrumut între Ministerul Sănătăţii şi banca finanţatoare, respectiv CITIBANK), nu a fost îndeplinită niciodată. Neîndeplinirea condiţiei suspensive, respectiv neaplicarea unui acord de împrumut încheiat de Ministerul Sănătăţii cu o bancă finanţatoare în vederea finanţării achiziţiei şi realizării sistemului informatic de înaltă performanţă, avea ca rezultat neintrarea în efectivitate/în vigoare a contractului de furnizare şi, pe cale de consecinţă, lipsirea lui de efecte juridice, se arată în raport.

Preţul total al contractului, de 22 milioane de dolari (fără TVA, taxe vamale ori alte impozite/taxe) a fost stabilit pentru „(…) comunicaţii de date şi servicii auxiliare necesare pentru actualizarea soluţiei SAP la nivelul Ministerului Sănătăţii şi la Direcţiile judeţene de sănătate Neamţ, Argeş, Mureş şi Sibiu, realizarea unui sistem informatic de spital pentru 34 de spitale din judeţele Neamţ, Argeş, Mureş şi Sibiu (…)”.

În scopul derulării „Proiectului de Informatizare a Administrării Spitalelor”, în luna iulie 2006 Ministerul Sănătăţii a contractat un consultant, respectiv societatea Cabinetul Călin Tatomir S.R.L., pentru evaluarea tehnică şi financiară a contractului de furnizare, care, până la acea dată, nu intrase în efectivitate şi nu fusese pus în executare. Societatea Cabinetul Călin Tatomir S.R.L. a prestat atât servicii de consultanţă privind evaluarea tehnică şi financiară a contractului de furnizare, cât şi servicii de consultanţă de calitate a proiectului, fiind recomandată de către furnizorii contractului, precizează documentul.

În anul 2007, era în vigoare OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, astfel că achiziţia sistemului informatic de înaltă performanţă pentru unităţile sanitare trebuia realizată prin atribuirea contractului de furnizare printr-o procedură derulată în conformitate cu prevederile acestui act normativ, însă Ministerul Sănătăţii nu a organizat o asemenea procedură, ci, dimpotrivă, la nivelul ministerului a fost luată decizia menţinerii contractului de furnizare nr. GH/8939/23.11.2000 (încheiat sub condiţie suspensivă, condiţie care nu a fost îndeplinită) şi finanţării achiziţiei din venituri proprii ale ministerului, sens în care reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au iniţiat şi promovat Hotărârea Guvernului nr. 835/2007, Hotărârea Guvernului nr. 1149/2007 şi Hotărârea Guvernului nr. 1541/2007, prin care Ministerul Sănătăţii a fost autorizat să asigure din venituri proprii toate sumele necesare realizării sistemului informatic de înaltă performanţă, care, potrivit prevederilor acestor acte normative, ar fi trebuit să fie implementat în unităţile sanitare din municipiul Bucureşti şi 13 judeţe (Argeş, Mureş, Cluj, Sibiu, Constanţa, Neamţ, Tulcea, Bihor, Botoşani, Covasna, Braşov, Dolj şi Timiş), se arată în raport.

În 24 octombrie 2007, a fost încheiat primul act adiţional la contract, prin care contractul de furnizare a fost modificat substanţial, atât în ceea ce priveşte soluţiile hardware şi software şi împrejurările de efectuare a plăţilor, cât şi referitor la unităţile spitaliceşti în care urma să fie realizat sistemul informatic, părţile convenind ca implementarea proiectului să fie realizată într-un număr de 16 spitale, spre deosebire de forma iniţială a contractului, în care era prevăzută instalarea sistemului la sediul ministerului şi la patru direcţii judeţene de sănătate publică (Argeş, Mureş Sibiu şi Neamţ), precum şi la un număr de 34 de spitale din aceste judeţe. Totodată, în acest act adiţional nu a fost precizat clar dacă sistemul informatic trebuia instalat şi la sediul ministerului, respectiv a celor 4 direcţii judeţene de sănătate publică menţionate anterior.

Cu ocazia încheierii actului adiţional a fost menţinut preţul iniţial al contractului, respectiv 22 milioane USD (fără TVA, taxe vamale ori alte taxe/impozite), deşi obligaţiile contractuale au fost restrânse, prin implementarea sistemului informatic de înaltă performanţă într-un număr de spitale mai mic cu aproximativ 50% faţă de numărul unităţilor spitaliceşti prevăzute iniţial, respectiv în 16 spitale faţă de 34 de spitale menţionate în contractul de furnizare, fără a fi precizat în mod explicit dacă sistemul informatic trebuia instalat şi la sediul ministerului, respectiv a celor 4 direcţii judeţene de sănătate publică (Argeş, Mureş Sibiu şi Neamţ).

Potrivit datelor consemnate în Raportul de audit public intern, întocmit în urma misiunii de audit „Analiza legalităţii, eficienţei şi oportunităţii Proiectului de Informatizare a Spitalelor”, aprobat de ministrul Ion Bazac, Actul adiţional din 2007 a modificat termenii şi condiţiile contractului în defavoarea ministerului, printre modificările exemplificate fiind: ”eliminarea recepţiei de bună funcţionare existentă în contractul de bază, care să certifice că produsele şi modul de interconectare a acestora corespund cerinţelor Specificaţiilor de Funcţionare; acceptarea unor termeni de plată legaţi de borne temporale şi nu de livrarea şi acceptarea livrabilelor precedente. Acest lucru a dus la plata către SIS şi HP a tranşei a doua de licenţe SAP de 65% în sumă de 3.207.132 USD, anterior recepţiei fazei M 20”.

Conform Corpului de control, ”există indicii” că, în realitate, negocierile invocate în conţinutul Raportului de negociere care a stat la baza încheierii primului act adiţional nu au fost efectiv realizate.

Ulterior, în 27 mai 2008, a fost încheiat al doilea act adiţional.

Prin acest act adiţional au fost modificate mai multe clauze contractuale referitoare la modalitatea concretă de implementare a proiectului (prezentarea generală a etapelor şi activităţilor majore; etapele şi recepţia livrabilelor, inclusiv recepţia etapei „master”; predareaprimirea licenţelor şi modalitatea de plată a acestora, acceptanţă; etapele financiare HP etc.)

”În perioada 2008-2015, Ministerul Sănătăţii a efectuat, în legătură cu implementarea sistemului informatic de înaltă performanţă pentru unităţile sanitare (proiectul de informatizare a administrării spitalelor), cheltuieli totale în cuantum de 11.300.288 USD şi 13.783.136,72 RON”, se arată în raport.

Conform documentului, ”sistemul informatic a fost implementat numai în cele două unităţi spitaliceşti «master»”, respectiv Institutul Clinic Fundeni şi Spitalul Clinic de Urgenţă Târgu-Mureş.

Ministerul Sănătăţii a achiziţionat un număr total de 430.000 licenţe de tip „Patient Management” – Managementul pacientului, la un preţ unitar de 10,73 USD şi 10,725 USD. Prin urmare, luând în considerare preţul minim menţionat în facturi, de 10,725 USD/licenţă de tipul „Patient Management”, rezultă că, pentru acest tip de licenţe, Ministerul Sănătăţii a plătit suma totală de 4.611.750 USD. Având în vedere faptul că numărul total de paturi aferent tuturor celor 16 unităţi spitaliceşti cuprinse în cadrul proiectului „Sistem informatic de înaltă performanţă” a fost de 19.944 paturi, rezultă că stabilirea numărului total de licenţe de tipul „Patient Management” (430.000) nu s-a realizat în raport cu numărul paturilor din unităţile spitaliceşti cuprinse în proiect, se arată în document.

”Din datele comunicate Corpului de control al primului-ministru de către Ministerul Sănătăţii şi Institutul Naţional de Sănătate Publică a rezultat faptul că nu au fost identificate documente justificative din care să rezulte în mod transparent şi verificabil modalitatea de determinare a numărului de licenţe de tipul «Patient Management» şi nici dacă şi câte dintre acestea au fost utilizate. Prin urmare, există indicii că Ministerul Sănătăţii a achiziţionat în mod nejustificat un număr de 430.000 de licenţe de tipul «Patient Management»”, susţin inspectorii Corpului de control al premierului.

De asemenea, din informaţiile transmise Ministerului Sănătăţii în perioada 2008-2010 de către conducerea celor două spitale „master” (Institutul Clinic Fundeni şi Spitalul Clinic de Urgenţă Târgu-Mureş), cu privire la modul de derulare a Proiectului de informatizare a Administrării Spitalelor, ”rezultă fără echivoc opţiunea reprezentanţilor acestor unităţi spitaliceşti de a utiliza aplicaţiile informatice pe care cele două spitale le-au folosit şi anterior implementării «sistemului informatic de înaltă performanţă»”. Principalele motive invocate de către reprezentanţii celor două unităţi spitaliceşti în susţinerea acestei opţiuni au fost: mod de lucru mai greoi în noua aplicaţie, acoperirea insuficientă a domeniului medical, lipsa interfaţei cu SIUI - aplicaţia cu care se fac raportările la casa de asigurări.

Problemele apărute în implementarea sistemului informatic de înaltă performanţă din cadrul Proiectului de Informatizare a Administrării Spitalelor datează încă din anul 2008, conducerea Ministerului Sănătăţii fiind informată cu privire la acestea şi la nefuncţionalitatea sistemului, atât de către cele două spitale „master” (Institutul Clinic Fundeni şi Spitalul Clinic de Urgenţă Târgu-Mureş), cât şi de către conducerea C.N.O.A.S.I.I.D.S, din cadrul Ministerului Sănătăţii. Potrivit informaţiilor furnizate de către reprezentanţii celor două spitale, sistemul informatic nu este şi nu a fost funcţional la Institutul Clinic Fundeni, iar la Spitalul Clinic de Urgenţă Târgu-Mureş nu a corespuns cerinţelor de informatizare a spitalului.

”Procesul de implementare a sistemului informatic de înaltă performanţă din cadrul Proiectului de Informatizare a Administrării Spitalelor nu a fost finalizat, proiectul nefiind implementat în cele 16 spitale pentru care a fost prevăzut, ci doar în două spitale «master» (Institutul Clinic Fundeni şi Spitalul Clinic de Urgenţă Târgu-Mureş). Cu toate că a fost implemenat în cele două spitale «master», acest sistem informatic nu a satisfăcut necesităţile de informatizare ale celor două unităţi spitaliceşti, iar proiectul nu a înregistrat rezultatul scontat, respectiv îmbunătăţirea calităţii serviciilor furnizate în sistemul medical din România şi crearea unui instrument modern de control al resurselor, de cunoaştere a costurilor şi de urmărire a pacienţilor”, concluzionează raportul.

Din informaţiile şi înscrisurile transmise Corpului de control al primului-ministru de către reprezentanţii entităţilor implicate, a rezultat faptul că sistemul informatic de înaltă performanţă pentru managementul informaţiei din cadrul Proiectului de Informatizare a Spitalelor, care a făcut obiectul contractului de furnizare nr. G.H./8939/2000 (modificat prin actele adiţionale înregistrate la Ministerul Sănătăţii cu nr. E.N. 11309/24.10.2007, respectiv nr. E.N. 5648/27.05.2008) nu a corespuns cerinţelor de informatizare ale celor două spitale „master”, nu este utilizat şi nici nu a fost folosit ca sistem informatic integrator.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.