Un băiat de zece ani din Bârlad a fost operat cu succes de medicii ieşeni, fiindu-i extrasă o tumoră de patru centimetri localizată la nivelul trunchiului cerebral.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Copilul a început iniţial să resimtă dureri severe în zona capului, dar avea şi dureri de burtă şi vărsături, fiind dus de părinţi la spital pentru investigaţii. Ulterior, el a fost operat la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi.
 
“Familia a constatat că are dificultăţi la mers, avea dureri de cap şi vărsături care nu puteau fi explicate. Din aceste motive, s-a efectuat o explorare imagistică de tip tomograf, la care s-a descoperit o tumoră localizată la nivelul trunchiului cerebral. Examenul de rezonanţă magnetică nucleară a arătat prezenţa unei tumori la nivelul trunchiului cerebral de aproximativ patru centimetri, care îi punea în pericol viaţa. S-a decis să se intervină chirurgical şi s-a realizat o rezecţie completă a acestei tumori. Copilul a trecut foarte bine prin operaţie, este în momentul de faţă conştient şi urmează să plece acasă“, a declarat medicul Lucian Eva, managerul Spitalului de Neurochirurgie din Iaşi.
 
Medicul ieşean a precizat că “sunt şanse mari de vindecare în următorii cinci ani, dacă urmează tratamentele corect“.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.