Premierul Marcel Ciolacu a transmis, miercuri, că se bucură de faptul că marinarul român rǎpit de pe nava Galaxy Leader se întoarce acasǎ. Şeful Executivului a transmit mulţumiri tuturor partenerilor din regiune, în special Sultanatului Oman, care ne-a sprijinit în acest demers.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Mǎ bucur că marinarul român rǎpit de pe nava Galaxy Leader se întoarce acasǎ. Transmit mulţumirile noastre tuturor partenerilor noştri din regiune, în special Sultanatului Oman, care ne-au sprijinit în acest demers”, a scris premierul Ciolacu într-o postare pe platforma X.

”Salut eforturile diplomatice şi specifice ale instituţiilor româneşti. Mulţumiri şi partenerilor bulgari pentru coordonarea strânsă”, mai spune şeful Executivului.

Ministerul Afacerilor Externe precizează, miercuri seară, că marinarul român care făcea parte din echipajul navei “Galaxy Leader” şi care afost răpit în Yemen este în sigueanţă. Eliberarea lui şi a celorlalţi membri ai ecjipajului este rezultatul demersurilor care s-au făcut pe toate palierele şi canalele politico-diplomatice.

”În contextul demersurilor permanente efectuate de către Celula de criză interinstituţională, constituită din Ministerul Afacerilor Externe şi instituţiile competente din România, în urma răpirii în Yemen a unui cetăţean român ce făcea parte din echipajul navei “Galaxy Leader”, Ministerul Afacerilor Externe informează că acesta a fost eliberat şi se află, la acest moment, în siguranţă”, a transmis, miercuri seară, MAE, într-un comunicat de presă.

Ministerul Afacerilor Externe precizează că acţiunea este ”rezultatul eforturilor susţinute ale Serviciului de Informaţii Externe (SIE) şi celorlalte instituţii din cadrul Celulei de criză, în cooperare cu MAE, care au efectuat demersuri permanente pentru eliberarea cetăţeanului român, pe toate palierele şi canalele politico-diplomatice”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.